20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001 – Iohannis, scrisoare către Biden

Au trecut 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, moment în care preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis preşedintelui american Joe Biden o scrisoare. “În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american şi ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul şi extremismul violent, indiferent de ideologie”, afirmă Iohannis.

“Astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supravieţuitori, salvatori şi toţi cei ale căror vieţi au fost afectate de acel act criminal, de ură. După atentatele teroriste, suferinţa comună s-a transformat în solidaritate şi un ţel comun, în Statele Unite şi peste tot în lume, în ţările Aliate şi partenere, inclusiv în România. Hotărârea generală de a face faţă provocărilor comune rămâne o lecţie valoroasă, mereu relevantă, într-o perioadă în care cu toţii ne confruntăm în continuare cu ameninţări atât din partea unor actori statali, cât şi non-statali”, se arată în scrisoarea transmisă de Klaus Iohannis preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

Şeful statului a exprimat solidaritatea cu poporul american:

“În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american şi ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul şi extremismul violent, indiferent de ideologie, şi de a spori rezilienţa societăţilor noastre prin consolidarea acelor valori comune care stau la baza acestora şi care le întăresc – democraţia, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept. Vă rog să primiţi, domnule Preşedinte, asigurarea deosebitei mele consideraţii”, se mai arată în scrisoare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

11 septembrie 9/11 atentate 11 septembrie iohannis mesaj biden mesaj iohannis
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes