Sanatate

3.006 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore

3.006 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore
3.006 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 3.006 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus şi 175 de decese ca urmare a infectării cu noul coronavirus.

”Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.037.009 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 954.868 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, transmit autorităţile.

În Bucureşti sunt 502 de cazuri noi. La Cluj sunt 221 de cazuri noi, Ilfov – 149, Constanţa – 144.

Doar patru judeţe şi Capitala au coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori peste 3, iar cea mai mare valoare este în Ilfov, 4.61.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 533 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

175 de decese, de la ultima raportare

Până astăzi, 26.793 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.04.2021 (10:00) – 21.04.2021 (10:00) au fost raportate 175 de decese (86 bărbaţi şi 89 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare,  Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 52 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 55 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. 

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.561. Dintre acestea, 1.436 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.178.943 de teste RT-PCR şi 806.564 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.562 de teste RT-PCR (14.919 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.643 la cerere) şi 10.282 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 45.391 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.475 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 41.888 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 90 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.591 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 677 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 20 aprilie, 4.272 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 753.300 de lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Spitalul Foișor mai are doar un pacient COVID! Unitatea medicală a cerut aviz pentru revenirea la statutul non-COVID, dar autoritățile pasează responsabilitatea

Daniela Arnăutu

Rafila nu recomandă măsurarea anticorpilor, după vaccinare, decât pentru persoanele cu deficiențe imunologice

Daniela Arnăutu

Pfizer anunță la ce interval trebuie administrată a treia doză de vaccin anti-COVID

Daniela Arnăutu

729 de cazuri noi de COVID și 72 de decese, în ultimele 24 de ore

Daniela Arnăutu

Gheorghiţă: Circa 800.000 de copii şi adolescenţi, eligibili pentru vaccinare anti-COVID

Daniela Arnăutu

Mihăilă: Fac apel la medicii de familie să se implice în vaccinare (…) Încurajez părinţii să-şi vaccineze copiii când va fi posibil

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »