3.825 de cazuri noi de infectare cu COVID, raportate în ultimele 24 de ore

Doi bărbați, reținut și audiați pentru trafic cu teste COVID false
Doi bărbați, reținut și audiați pentru trafic cu teste COVID false

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni alte 3.825 cazuri de infectare cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. 120 de pacienţi au decedat, iar 1.398 sunt internaţi la ATI. 

Capitala a ajuns la o incidenţă de 7,06, iar judeţul Ilfov la 8,51 la mie.

”Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 940.443 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 840.127 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.825 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”,. anunţă autorităţile.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 685 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 23.234 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.03.2021 (10:00) – 29.03.2021 (10:00) au fost raportate 120 de decese (69 bărbaţi şi 51 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

111 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.185. Dintre acestea, 1.398 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.658.431 de teste RT-PCR şi 577.996 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.353 de teste RT-PCR (6.323 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.030 la cerere) şi 6.002 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 70.082 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.321 de persoane se află în izolare instituţionalizată. 

De asemenea, 52.823 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 104 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.506 apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 28 martie, 10.131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.277.966 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri noicazuri noi covidcovidultima raportareultimele 24 de ore
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes