30 de câini și pisici, fără stăpân, vă așteaptă la Afumați, la Târgul de adopție de animale de companie

30 de câini și pisici, fără stăpân, vă așteaptă la Afumați, la Târgul de adopție de animale de companie
30 de câini și pisici, fără stăpân, vă așteaptă la Afumați, la Târgul de adopție de animale de companie

Centrul de echitație din Afumați organizează, sâmbătă, între orele 10-19, un târg de adopții de animale de companie. Conform președintelui Consiliului Județean Ilfov, care a făcut anunțul pe Facebook, animalele date spre adopție sunt vaccinate, deparazitate, microcipate și sterilizate, iar cei care vor adopta vor primi și hrană uscată și plimbări gratuite cu trăsura.

„Dacă sunteți în căutarea unui prieten patruped și încă nu aveți planuri pentru ziua de mâine, vă pot ajuta cu o sugestie:

Sâmbătă, 5 iunie, între orele 10:00-19:00, are loc Târgul de adopții organizat de Centrul de Echitație Afumați.

Veți găsi acolo căței sociabili din adăpostul public Buftea, care abia așteaptă să facă parte din familii iubitoare și responsabile. Se dau spre adopție vaccinați, deparazitați, microcipați și sterilizați.

În total, aproximativ 30 de animale, inclusiv pisici, așteaptă mâine o șansă la o viață mai bună.

Cei care vor pleca acasă cu un prieten patruped vor primi hrană uscată cadou și, ca bonus, plimbări gratuite cu trăsura, oferite de către centrul de echitație ,«Imperiul Cailor».

Vă încurajez să vă petreceți ziua de sâmbătă înconjurați de animale. Numai dacă sterilizăm și adoptăm rezolvăm problema câinilor fără stăpân

Locație: Afumați, Șos. Bucuresti-Urziceni, DN2, KM 18 +400 – Imperiul Cailor pe Waze și pe Google”, a scris Hubert Thuma pe Facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

afumati centru echitatie targ adoptie animale companie
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes