30 de copii diagnosticaţi cu sindrom inflamator multisistemic post-COVID! Andreea Moldovan: Deja este un lucru care ne dă de gândit

Andreea Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, a declarat că faptul că 30 de copii au fost diagnosticaţi, în acest an, la Bucureşti, cu sindrom inflamator multisistemic post-COVID-19 “dă de gândit”. Ea a afirmat că este o reacţie imună la distanţă faţă de boală şi că “mai avem nişte surprize de aflat despre acest COVID”.

“Deja este un lucru care ne dă de gândit. În urma acestui sindrom inflamator multisistemic înseamnă că ce nu trebuie este eliminat în tot organizmul, astfel încât apare o reacţie a întregului organism la acest stimul nedorit. Există, practic, un răspuns imunologic pe care l-am văzut şi în cazul adulţilor şi pe care îl vedem şi în cazul copiilor. Tocmai pentru aceste cazuri, pentru acele complicaţii imune la distanţă, pentru riscul pe care copiii pot să îl aibă dobândind infecţia, de a transmite celor de acasă infecţia, suntem obligaţi să fim precauţi”, a declarat Andreea Moldovan, la Digi 24, duminică seara.

Întrebată dacă acest sindrom poate apărea la un interval mai lung de la diagnostic, Andreea Moldovan a explicat că acesta este de fapt o boală virală al cărei comportament este încă un mister.

“Da, poate să fie reacţie imună la distanţă. Este o boală virală a cărei comportament nu este, după părerea mea, complet elucidat. Cred că mai avem nişte surprize de aflat despre acest Covid. (…) La orice (să fie atenţi părinţii – n.r.) pentru că pot fi simptome care apar în timpul infecţiei, pot fi simptome care apar după ce trece faza acută, pot fi la distanţă. (…) Mesajul pe care vreau să îl transmit este să fim precauţi, să nu lăsăm garda jos”, a subliniat Andreea Moldovan.

Ne aflăm în valul trei al pandemiei

Secretarul de stat a afirmat că ne aflăm în valul trei al pandemiei de coronavirus şi a îndemnat lumea să fie precaută şi să îşi ia măsurile de protecţie:

Medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul de Copii ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, a avertizat, într-o declaraţie pentru News.ro, că părinţii trebuie să fie atenţi la starea copiilor, pentru că încep să apară destul de des cazuri de sindrom inflamator multisistemic post-COVID. Ea a precizat că, din ianuarie, au fost înregistrate peste 30 de astfel de cazuri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

andreea moldovanreacţie imunasindrom inflamator multisistemic post-COVIDvalul trei al pandemiei
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes