30 de pompieri şi 4 scafandri caută patru persoane dispărute, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat pe râul Mureş

Cautari pe raul Mures
Cautari pe raul Mures

UPDATE ISU Timiș a solicitat sprijinul autorităților ungare pentru misiuni de căutare-salvare a celor 4 persoane dispărute pe râul Mureș. În urmă cu puțin timp au început căutările de către echipajele ungare pe sectorul Macau (HU) – Nădlac (RO).

Marţi dimineaţă au început căutările celor patru persoane dispărute, printre care doi copii, după ce barca în care s-au aflat, s-a răsturnat duminică seară pe râul Mureş. Intervin 17 pompieri din Timiş şi alţi 13 din Arad, precum şi echipaje de scafandri.

ISU Timiş intervine marţi, pentru căutarea celor patru persoane dispărute, după ce barca în care se aflau s-a răsturnat în râul Mureş, cu 17 pompieri, 4 autospeciale de serviciu, 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz cu 4 scafandri şi 7 bărci.

De asemenea, ISU Arad intervine cu 13 pompieri, un echipaj de scafandri, 4 autospeciale de primă intervenţie şi comandă, 4 bărci şi un echipaj SMURD.

Barca în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, duminică seară, în râul Mureş, în zona localităţii Periam Port din judeţul Timiş. Şapte persoane au reuşit să se salveze, iar un copil de 3 ani a fost declarat decedat. Alte patru persoane, doi copii şi doi adulţi, sunt căutaţi încă de pompieri şi scafandri.

Conducătorul bărcii a fost reţinut 24 de ore şi este cercetat pentru ucidere din culpă. Barca lui nu era înmatriculată şi el nu deţinea certificat de conducere a ambarcaţiunii. De asemenea, bărbatul consumase alcool.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

disparuti mures isu mures scafandri mures
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes