Academia Oamenilor de Ştiinţă din România susține că se cere desființarea ei în baza unor argumente ”abuzive ce nu corespund adevărului”

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România susține că se cere desființarea ei în baza unor argumente ”abuzive ce nu corespund adevărului”
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România susține că se cere desființarea ei în baza unor argumente ”abuzive ce nu corespund adevărului”

Reprezentanţii Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România au transmis, joi seară, printr-un comunicat, că au ”luat notă cu surprindere de existenţa unei iniţiative legislative de desfiinţare”, dar susţin că ”argumentele care fundamentează acest gest politic sunt abuzive şi nu corespund adevărului”.

”Iniţiativa de desfiinţare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România exprimă un proiect pur politic, care uzează de argumente străine adevărului şi domeniului cercetării ştiinţifice, întemeiat doar pe judecăţi de ”valoare” nule şi neavenite, vehiculate insistent în mediul public, într-un fel de rechizitoriu colectiv, susţinut prin definiţii calomnioase. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este, prin Statut şi prin întreaga ei activitate, o instituţie apolitică, neavând legătură cu niciun partid din România. Opţiunile politice ale unora dintre puţinii membrii AOSR care activează în diverse partide din România, şi nu într-unul singur – un drept garantat prin Constituţie – nu angajează instituţia. Prin urmare, AOSR nu este o „uzină de sinecuri” a unui anumit partid politic, aşa cum calomnios se afirmă în argumentarea politică a iniţiativei de desfiinţare”, arată reprezentanţii instituţiei.

Instituţia afirmă că, din structurile sale, fac parte ”personalităţi ale educaţiei, cercetării şi ştiinţei româneşti, cu operă, activitate şi rezultate la nivel de excelenţă academică, recunoscute pe plan naţional şi internaţional, cu un număr impresionant de citări şi prezenţe în BDI”.

”Activitatea ştiinţifică a AOSR este una complexă, desfăşurată în cadrul Programului anual de cercetare-dezvoltare (…) Valoarea activităţii ştiinţifice desfăşurate în Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este atestată şi de situarea instituţiei pe un onorant loc 9 între instituţiile de cercetare din România în prestigiosul clasament internaţional SCIMAGO-Elsevier şi este în principal bazată pe evaluarea vizibilităţii SCOPUS, unde oricine poate constata că AOSR figurează cu peste 11.000 de citări în perioada 2009-2021. Este important de menţionat că, în această ierarhie, în primele 800 de locuri, există doar două prezenţe academice din România: Academia Română, pe locul 676, şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, pe locul 794. Semnificativ este şi faptul că o atare clasare s-a realizat în condiţiile în care AOSR a beneficiat doar de sume cuprinse între 1 şi 1,4 % din totalul fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea academiilor înfiinţate prin lege. Suspendarea finanţării de la bugetul de stat prin decizie politică, începând cu anul 2020 şi continuând şi în acest an, reprezintă o lovitură dată instituţiei, care pune în joc însăşi existenţa acesteia”, au mai transmis reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, ”neconstituţionalitatea acestui demers a fost confirmată şi de Curtea Constituţională a României care, prin hotărârea sa de astăzi, 24 iunie a.c., a decis că art. 38 al Legii bugetului din acest an, prin care se elimină finanţarea AOSR de la bugetul de stat, este NECONSTITUTIONAL şi trebuie eliminat”.

”Suntem convinşi că Academia Română nu are niciun amestec în acest demers nedemn, care ar putea să ştirbească prestigiul acestei instituţii fundamentale a ţării, lucru pe care probabil iniţiatorii îl doresc. Academia Română nu se poate teme de o confuzie sau concurenţă între instituţiile noastre şi nu are nevoie de modestul nostru patrimoniu. În datele care definesc identitatea instituţională a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, la nivelul istoriei şi fondatorilor ei, al membrilor de-a lungul timpului şi în prezent, al activităţii şi performanţelor obţinute, a vorbi despre AOSR ca despre o „uzină/fabrică de sinecuri” a unui partid politic sau dedicată anumitor persoane, despre activitate ştiinţifică „aproape inexistentă”, a arunca în joc comparaţii minimalizante, care duc în derizoriu imaginea instituţiei, denotă fie necunoaştere, fie rea-credinţă, fie şi una, şi alta, în direcţia unui proiect politic a cărui ţintă a devenit AOSR, vehiculat din ce în ce mai insistent în spaţiul politicii româneşti de către iniţiatorii lui, care doresc să amestece Academia noastră în acest nesfârşit scandal politic, care dăunează profund intereselor ţării noastre”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii instituţiei ”îşi exprimă indignarea şi revolta faţă de modul tendenţios, în esenţă calomnios şi denigrator, în care este abordată instituţia şi protestează cu fermitate împotriva acestui tratament discriminatoriu, construit pe argumente false, care încalcă şi sfidează orice reguli ale corectitudinii politice”.

Senatorul USR PLUS Cristi Berea şi deputata USR PLUS Cristina-Denisa Neagu au depus miercuri o nouă iniţativă de desfiinţare a Academiei Oamenilor de Ştiinţă, „una dintre uzinele de sinecuri de lux ale PSD”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

academie oameni de stiintaargumente abuzivedesfiintare
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes