994 de cazuri noi de COVID și 94 de decese, în ultimele 24 de ore

Orban spune că la Congres se va intra doar cu certificat de vaccinare sau test COVID negativ
Orban spune că la Congres se va intra doar cu certificat de vaccinare sau test COVID negativ

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, 994 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De asemenea, de la ultima raportare, 94 de persoane au decedat. În ultimele 24 de ore au fost făcute 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice.

”Până astăzi, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.000.451 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, potrivit autorităţilor.

În Bucureşti sunt 210 cazuri noi. Dintre judeţe, doar Clujul are peste 100 de cazuri noi de COVID-19, respectiv 147.

Bucureşti, Ilfov şi Cluj au valori peste 2 ale coeficientului infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în celelalte juideţe, valoarea acestui indicator fiind sub 2.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 237 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 28.474 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.05.2021 (10:00) – 04.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (49 bărbaţi şi 45 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj,  Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui,  Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 6 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. 

1190 de pacienți, internați în ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.170. Dintre acestea, 1.190 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 7.395.986 de  teste RT-PCR şi 909.592 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 4.676 la cerere) şi 4.937 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 133 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.233 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 3 mai, 3.498 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 980.690 de lei.

Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri noi covidultima raportareultimele 24 ore
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes