A treia zi de luptă cu flăcările a pompierilor români, în insula Evia. Pentru a face față caniculei, turele s-au redus la 6 ore

A treia zi de luptă cu flăcările a pompierilor români, în insula Evia. Pentru a face față caniculei, turele s-au redus la 6 ore
A treia zi de luptă cu flăcările a pompierilor români, în insula Evia. Pentru a face față caniculei, turele s-au redus la 6 ore

Misiunile pompierilor români continuă în insula Evia din Grecia, pentru a treia zi consecutiv. Una dintre misiunile prioritare este identificarea de surse de apă. Noi focare de incendiu sunt identificate constant. La temperaturi caniculare, pompierii luptă cu focul în ture de câte şase ore.

”În cea de-a treia zi, salvatorii acţionează pentru stingerea incendiilor din zona Spathari, intervenţia asigurându-se cu 6 maşini de stingere, 2 cisterne şi 1 dronă. Totodată, similar zilelor trecute, şase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor. Încă de la sosirea colegilor noştri în zonă, una dintre activităţile derulate cu prioritate a constat în identificarea surselor de apă (hidranţi, lac, râu/pârâu) pentru alimentarea maşinilor de stingere”, a transmis, marţi dimineaţă, IGSU.

Sursa citată a precizat că o situaţie deosebită a fost întâlnită ieri seară când, la retragerea echipajelor în bază, a fost observat un incendiu pe vârful unui deal abrupt.

”Au fost executate recunoaşteri cu o dronă şi cu un autoturism cu capabilităţi off-road, nefiind identificat niciun traseu care să permită apropierea de focare. Având în vedere configuraţia terenului, precum şi vizibilitatea scăzută (noapte), pompierii s-au retras spre bază în jurul orei 24.00. În această dimineaţă, pentru a avea o imagine de ansamblu, colegii noştri efectuează o recunoaştere din aer a zonei respective, cu ajutorul dronei. În tot acest timp, se menţine o legătură permanentă cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, a mai transmis IGSU.

Instituţia a precizat că, având în vedere temperaturile ridicate şi condiţiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

canicula evia grecia incendi pompieri romani ture de 6 ore
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes