Social

Academicianul Virgil Enătescu a murit. A fost inclus în lista celor 500 de genii ale secolului XXI

Dr. Virgil Enătescu s-a stins din viață joi, la vârsta de 79 de ani. Academicianul a fost inclus în cartea ”500 Greatest Geniuses of the 21st Century”.

Virgil Enătescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri. De asemenea, acesta a mai fost și profesor, academician, scriitor şi inventator, cu zeci de brevete în domeniul inovaţiei.

Dr. Virgil Enătescu s-a născut în judeţul Braşov, în anul 1940, stabilindu-se ulterior la Satu Mare. A susţinut primul doctorat în anul 1977 la Institutul de Medicină şi Farmacie Timişoara, unde a definit un nou domeniu: analiza comunicării extraverbale, în care a inclus şi studiul desenului. Al doilea doctorat l-a susţinut la Academia Română în domeniul antropologiei culturale.

A frecventat Cercul de Bionică de la Timişoara și Cercul de Filozofi şi Metodologia Medicinii al Academiei Române, oferind lucrări și comunicări științifice. Din anul 1955 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, fiind implicat în numeroase proiecte de cercetare, punând bazele informaticii medicale în România.

De asemenea, a iniţiat conferinţele naţionale de informatică medicală MEDINF. A fost preşedinte de onoare al Informaticii Medicale Româneşti şi preşedinte ales al Federaţiei Române de Psihoterapie, fiind declarat cercetător ştiinţific gradul I.

De-a lungul vieţii, Dr. Virgil Enătescu a semnat şapte cărţi şi monografii, şi peste 350 de articole ştiinţifice. În cercetare a deţinut 8 brevete de invenţie şi 2 certificate de inovator.

Ca o recunoaştere a contribuţiei sale ştiinţifice, americanii l-au inclus în rândul celor 500 de genii ale secolului XX.

Din studenţie, a fost pasionat de partea de cercetare experimentală, fapt ce i-a dezvoltat un mod de gândire iniţiat în lumea medicală de Claude Bernard (1856), cel care a pus bazele medicinii experimentale.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Oficial, luni se face ”punte”: zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Gloria Pascu

A murit Claudiu Iordache, unul dintre liderii Revoluției de la Timișoara și fost director IRRD

Mircea Furdu

Gest iresponsabil al unui șofer, pentru care a primit o amendă URIAȘĂ! Ce poți păți dacă faci așa în trafic

Mihnea Tudor

Minivacanţă de 1 decembrie! Luni, 29 noiembrie, va fi zi liberă

Mihnea Tudor

Nemțeanul care şi-a înjunghiat fetiţele, arestat preventiv

Mihnea Tudor

A murit Petrică Mîțu Stoian

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »