Eveniment

Accident teribil în Bucureşti! Două fetițe au murit după ce un autoturism le-a lovit în plin

Doi copii au murit în urma unui accident care a avut loc pe strada Menţiunii, din sectorul 2 al Capitalei. Un şofer a pierdut controlul asupra directiei de mers şi a intrat in coliziune cu un stâlp, iar din impact maşina a fost proiectată în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, mai multe persoane ar fi exercitat violenţe asupra conducătorului auto şi pasagerului, fapt pentru care în cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe. Cele două fete rănite în accident au decedat la spital.

Una dintre ele a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a decedat. Cealaltă fată, în stare gravă, cu hemorgie internă puternică şi cu politraumatisme, a fost dusă la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde a intrat in stop cardio-respirator şi nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decesul,

Conform comunicatului oficial Ӕn jurul orei 15:40, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe strada Mentiunii.

Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe str.Mentiunii ar fi pierdut controlul asupra directiei de mers şi a intrat in coliziune cu un stâlp iar din impact autovehiculul a fost proiectat în gardul unui imobil unde a accidentat doi minori care au fost transportati la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După producerea accidentului rutier, atât conducătorul auto cât şi pasagerul au fost transportati la spital pentru îngrijri medicale. Se efectuează cercetarea la fatţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii accidentului rutier.

Urmare evenimentului rutier, mai multe persoane ar fi exercitat violenţe asupra conducătorului auto şi pasagerului, fapt pentru care în cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi lovire sau alte violenţe.

Cercetările sunt efectuate de Secţia 7 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, spune comunicatul de presă al Brigăzii Rutiere.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Doi polițiști au fost reținuți în cazul uciderii bărbatului din Pitești, în urma unei intervenții brutale

Mihnea Tudor

Bărbatul decedat după intervenţia poliţiştilor de la Piteşti a murit asfixiat, iar moartea a fost violentă

Mihnea Tudor

O persoană a suferit arsuri după un incendiu la un service auto din Capitală. Intervenție cu şase autospeciale

Mihnea Tudor

Supernanny: Cum pot părinții să găsească soluția potrivită în relația cu copilul lor

Mihnea Tudor

Vlad Voiculescu, noi detalii despre ordinul privind carantinarea care i-a adus demiterea

Mihnea Tudor

Incendiu la Spitalul Județean din Bacău. Fumul a urcat pe casa scărilor

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »