Acord provizoriu la Bruxelles asupra Certificatului digital UE Covid-19

Instituţiile europene au ajuns joi la un acord provizoriu asupra Certificatului digital UE Covid-19, care va fi implementat vara aceasta.

„Fum alb: avem un acord asupra propunerii Comisiei pentru un certificat digital Covid”, a anunţat pe Twitter comisarul Didier Reynders. „Oferim această nouă unealtă în timp record pentru a garanta libera mişcare pentru toţi cetăţenii”.

După patru sesiuni de discuţii tense, Parlamentul şi Consiliul au ajuns la acordul pentru paşaportul de vaccinare.

Propunerea garantează că testele PCR trebuie să aibă un preţ „accesibil”, pentru care Comisia Europeană va mobiliza până la 200 de milioane de euro, şi cere statelor membre „să se abţină” să impună turiştilor imunizaţi restricţii suplimentare, precum teste PRC noi sau carantină, decât dacă le consideră necesare din motive de sănătate publică.

La finalul lunii aprilie, Parlamentul European şi-a adoptat poziţia de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru a reafirma dreptul la liberă circulaţie în Europa în timpul pandemiei.

Eurodeputaţii au fost de acord că noul „certificat UE COVID-19” – în locul „adeverinţei electronice verzi”, conform propunerii Comisiei – ar trebui să fie valabil timp de 12 luni şi nu mai mult.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

acord european certificat covidcertificat covidpasaport covid
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes