Aderarea la spațiul Schengen – ”Un moment foarte bun, după 11 ani, și un moment pe care România îl merită” este de părere europarlamentarul PPE Rareș Bogdan

Rareș Bogdan

Rareș Bogdan

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, luni, despre aderarea la Schengen cu europarlamentarii din coaliție, care l-au asigurat de sprijinul grupurilor importante din Parlamentul European la votul rezoluției programat săptămâna viitoare. La dezbaterile de săptămâna trecută, doar câteva voci s-au declarat împotrivă.

Eurodeputatul PNL Rareș Bogdan, din cadrul grupului european PPE, a spus luni că Parlamentul European dezbate în plen o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, iar votul va avea loc în al doilea plen al Parlamentului din octombrie, programat miercurea viitoare. Eurodeputatul a transmis că speră într-o susținere cât mai largă pentru România pe această rezoluție.

Aderarea la Schengen este un subiect cheie, un obiectiv de țară, pentru care grupurile politice din PE – și mă refer aici la cele care reprezintă și coaliția de guvernământ – au o poziție extrem de clară, o poziție comună, un moment foarte bun după 11 ani, și un moment pe care România îl merită astfel încât nu vrem să facem nicio greșeală. A fost o dezbatere în Parlamentul European, unde s-a văzut poziția marilor grupuri, este o rezoluție a început (…) să fie negociată, reprezentanții noștri sunt acolo, rezoluție care va fi prezentată miercurea viitoare și va fi votată în PE.

Sperăm într-o susținere cât mai largă pentru România pe această rezoluție (…) Față de anii precedenți nu am mai văzut o poziție publică a Olandei împotriva României, sigur au existat speculații cu privire la un partid, ceva mai mic, Uniunea creștină din cadrul patrulaterului de guvernare, care ar avea anumite rezerve deocamdată vă pot spune (…) a fost extrem de clară poziția Parlamentului European” a declarat Rareș Bogdan.

În acest context va avea loc miercuri și vizita premierului Olandei în România. Mark Rutte se va deplasa la baza militară de la Cincu, unde va avea o întâlnire cu Klaus Iohannis. Olanda este singura țară care s-a opus în mod repetat aderării României la Schengen în ultimii ani.

Statele membre vor decide pe 8 decembrie dacă permit României, Bulgariei și Croației să adere la spațiul Schengen.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aderare schengenmoment aderare schengenrares bogdanrares bogdan schengen
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes