Adevărul despre căderea economică, spus chiar de Florin Cîțu

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice

Cum va arăta economia României în ansamblu, la sfârșitul acestui an, după ce al doilea trimestru a fost ”infectat” de coronavirus, a explicat ministrul Finanțelor Publice, Florin Câțu, marți seara, la un post tv:

”Pentru rectificarea bugetară Comisia Naţională de Prognoză va veni cu o nouă estimare. S-ar putea ca estimarea iniţială, de minus 1,9%, să fie modificată. Este adevărat, trimestrul doi a avut un impact negativ puţin mai mare decât ne aşteptam, dar nu foarte mult. Rămânem în afara acelor estimări apocaliptice care arătau o scădere a economiei cu minus 6, minus 8, minus 9%. Nu vom ajunge acolo. Cred că tot între minus 2 şi minus 3”, a spus Cîţu, la Antena 3, precizând că rectificarea bugetară va fi făcută în partea a doua lunii iulie.

Referindu-se la impactul celor patru luni de pandemie asupra bugetului, ministrul Finanţelor a spus că luna iunie a adus încasări la buget mai mari decât anul trecut.

Bani pentru autostrăzi

Florin Cîţu a mai anunţat că la rectificarea bugetară vor fi alocaţi bani pentru ca în acest an să poată fi începute lucrările la unele tronsoane din autostrada Sibiu-Piteşti.

”În iunie, din punct de vedere al fiscalităţii, economia începe să se relanseze şi vedem încasări la buget care depăşesc veniturile anului trecut. Estimările pe care le am arată o depăşire a veniturilor fiscale faţă de anul trecut în 2019. Asta în condiţiile în care am rambursat TVA mai mult decât anul trecut, am decontat mai multe concedii medicale şi am şi anunţat astăzi avem o economie la costul cu dobânzi. Acesta este mai mic decât cel de anul trecut, din 2019…Pe ansamblu, trimestrul doi este un trimestru negativ, un trimestru dificil. Am spus dintotdeauna, revenirea economică, şi aici îmi dau speranţe cifrele pentru luna iunie, revenirea economică va începe din trimestrul trei şi rămânem la scenariul de bază cu revenire în V”, a spus ministrul Finanţelor.

Conform Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică (PNIRE), publicat miercuri de Guvernul României, peste 407 kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, în valoare de 4,3 miliarde de euro, ar urma să fie finalizate în următorii ani în România, în timp ce, pentru conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României şi cu reţelele de transport pan-europene, vor fi demarate lucrări la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres, în perioada 2020 – 2030.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Bani pentru autostrazieconomia romanieiflorin cituscadere economica
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes