Recomandate Sanatate

Adi Bărar, liderul Cargo, internat la ATI în stare gravă

Adi Bărar, liderul Cargo, internat la ATI în stare gravă. foto: CARGO - Pagina Oficiala, Facebook
Adi Bărar, liderul Cargo, internat la ATI în stare gravă. foto: CARGO - Pagina Oficiala, Facebook

Liderul şi fondatorul formaţiei rock Cargo, Adi Bărar, a fost confirmat cu COVID-19 şi este internat în stare gravă pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara. Potrivit medicilor, starea lui este una critică, dar stabilă.

Adi Bărar, în vârstă de 61 de ani, se află sub supravegherea medicilor de două zile, după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19. El are şi unele afecţiuni mai vechi, astfel că medicii l-au internat pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara. Muzicianul este în stare critică, dar stabilă, iar medicii fac eforturi să îl salveze.

Trupa Cargo a transmis un mesaj pe pagina de Facebook a formaţiei.

”Azi, ziua de joi, îl găseşte pe Adi Bărar la spital! Suntem îngrijoraţi pentru situaţia în care se află! Starea lui de sănătate este mai fragilă dacât ne-am fi putut închipui, obişnuiţi fiind cu un Adi cu o constituţie fizică puternică. Toate gândurile noastre sunt acum alături de el, dorindu-ne totodată ca trecerea prin aceste momente să fie făcută cu respect şi decenţă din partea tuturor. Mulţumim! Vă vom tine la curent!”, au transmis membrii grupului.

Sute de mesaje de încurajare au fost postate din partea fanilor.

Trupa Cargo din 1985

Cargo a fost înfiinţată în Timişoara, în 1985, în formula: Adi Bărar (chitară), Carol Bleich (baterie), Tavi Iepan (chitară), Tibi Gajdo (bas), Dinel Tollea (clape) şi Nae Tarnotzi (voce). După mai multe schimbări de componenţă, Leo Iorga a fost cooptat ca solist. El a făcut parte din trupă până în 1989, an în care Ovidiu Ioncu, poreclit “Kempes“, a câştigat concursul organizat pentru postul de solist.

În 1992, Cargo a lansat albumul de debut, „Povestiri din gară”, care cuprinde nouă piese. Componenţa trupei a suferit, în continuare, modificări. În 1995, a apărut al doilea material discografic – „Destin”. La puţin timp după lansare, Kempes a avut un accident de motocicletă, în care a fost rănit grav. Recuperarea lui a fost lungă şi anevoioasă, însă a revenit pe scenă alături de trupă, fiind acompaniat de vocea lui Adrian Igrişan (poreclit “Baciul”). În 1998, grupul a lansat albumul „Ziua vrăjitoarelor” şi o broşură intitulată „Jurnal de bord”, care cuprinde textele tuturor cântecelor şi biografia oficială a trupei. În 2002, Ovidiu Ioncu “Kempes” a plecat în Australia, vocea principală fiind preluată de Adrian Igrişan. Doi ani mai târziu, în decembrie 2004, Cargo a lansat albumul „Spiritus Sanctus”, urmat, în 2007, de „XXII”, care include cele mai cunoscute piese ale trupei, înregistrate de data aceasta cu Igrişan.

În 2015, membrii trupei Cargo au primit Ordinul Cultural în Grad de Cavaler de la preşedintele Klaus Iohannis – „pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical” – şi au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Timişoara.

În prezent, grupul e format din Adi Bărar (chitară), Adrian „Baciu” Igrişan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Ionuţ Cârjă (clape) şi Alin Achim (bas).

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Radu Lupescu, medicul care ar putea fi propus de PLUS la Ministerul Sănătăţii: O astfel de propunere mă onorează

Mihnea Tudor

Doi polițiști au fost reținuți în cazul uciderii bărbatului din Pitești, în urma unei intervenții brutale

Mihnea Tudor

AstraZeneca lucrează la o nouă formulă a vaccinului anti-COVID

Daniela Arnăutu

O nouă tranşă de vaccin Pfizer soseşte luni în România

Daniela Arnăutu

Anca Dragu: ”Nu avem încredere în premierul Cîțu, dar coaliția trebuie să continue activitatea”

Mihnea Tudor

2.265 de cazuri noi de COVID și 160 de decese, în ultimele 24 de ore

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »