Eveniment

Aeroportul Timişoara are un nou terminal de sosiri externe

Noul terminal de sosiri curse externe de la Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara a fost dat în folosinţă joi. Acesta poate deservi simultan peste 500 de pasageri şi are o suprafaţă de peste 4.000 metri pătraţi. Investiţia este realizată cu fonduri europene, bani de la bugetul de stat şi fonduri proprii.

Prima aeronavă care a transferat pasagerii pe noul terminal aparţine companiei Lufthansa şi i-a adus la Timişoara de la Munchen.

Lucrările la noul Terminal de Sosiri Externe au început în ianuarie 2019 şi ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2020, însă s-a întârziat din cauza pandemiei de COVID-19.

Valoarea investiţiei se ridică la 30.349.000 lei, cu TVA, din care 13.273.000 lei reprezintă fonduri europene, 2.342.000 lei bani de la bugetul de stat şi 14.733.000 lei din fonduri proprii ale aeroportului.

Construcţia are o suprafaţă de 4.383 mp, are 10 filtre de control la intrarea în ţară ale Poliţiei de Frontieră şi un sistem optimizat de control vamal. Poate deservi până la 540 de pasageri simultan, adică să asigure formalităţile pentru 3 avioane deodată.

Terminalul de sosiri externe nu este singura investiţie majoră de la Aeroportul Timişoara. În anii următori va fi ridicată în continuarea acestei clădiri o aerogară de plecări externe. Suprafaţa acesteia va fi de 12.000 de mp. Va avea 18 ghişee de check-în şi 6 fluxuri antitero. Valoarea investiţiei este aproximativ 40 de milioane de euro şi ar trebui să fie gata în 2023, când Timişoara devine Capitală Culturală Europeană.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Un activist de mediu și doi jurnaliști, ce filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri, desfigurați în bătaie, la Suceava

Daniela Arnăutu

Lege consumatorului vulnerabil, trimisă la Iohannis, pentru promulgare

Daniela Arnăutu

46 dintre cele 59 de tablouri furate, în martie, din Belgia, descoperite, la București, în urma unei percheziții

Daniela Arnăutu

CCR i-a dat dreptate lui Iohannis. Vezi în ce problemă

Daniela Arnăutu

Sindicatul Europol solicită intervenția CSAT, după ce un avion al contrabandiștilor de țigări ucraineni a intrat pe spațiul nostru aerian, fără a fi reperat

Daniela Arnăutu

Comisia Europeană, somată să ia măsuri împotriva României, pentru că nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »