Eveniment

Afost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti, fiind vorba despre asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade. Valoarea contractului este de peste 617 milioane de lei, fără TVA. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a prezentat stadiul lucrărilor pe primele trei loturi, menţionând că tronsonul 2 Balş-Slatina ar putea fi finalizat în acest an.

UPDATE – „Încă o veste bună pentru Drumul Expres DX12 Craiova-Piteşti – a doua pe această săptămână. Tocmai a fost anunţat câştigătorul pentru construcţia lotului 4 (între Coloneşti şi Piteşti), cu o lungime de 31,8 km. Este vorba de aceeaşi firmă românească care construieşte loturile 2 şi 3”, a scris, pe Facebook, Cătălin Drulă.

El a adăugat că îşi doreşte ca procesul să nu mai fie tergiversat de alte contestaţii şi ca, în zilele următoare, CNAIR să semneze contractul cu antreprenorul.

Drulă a precizat că banii pentru acest proiect provin din fonduri europene.

„Cum stăm cu celelalte loturi:

  • lotul 1 (17 km) are ca termen de finalizare anul 2022 – săptămâna aceasta am emis penultima autorizaţie de construire, constructorul are front de lucru pe 80% din tronson, vom finaliza curând ultimele exproprieri şi pentru cei 3km unde încă nu se lucrează;
  • pe lotul 2 – Balş-Slatina – se lucrează cu peste 700 de oameni şi utilaje la cei 40 de km ai tronsonului. Stadiul este de circa 60%, aşa că ne aşteptăm ca acest lot să fie gata la final acestui an, conform promisiunii constructorului!
  • pe lotul 3 – Slatina-Coloneşti – constructorul român (acelaşi ca pe loturile 2 şi 4) face organizarea de şantier, iar în martie încep din plin lucrările, care se vor finaliza tot în 2022″, a explicat el.

Ministrul Transporturilor a susţinut că DX12 Craiova-Piteşti (121 km) este unul dintre principalele obiective la capitolul transport rutier, aflat în programul de guvernare.

„Anul acesta alocăm 760 de milioane de lei pentru acest proiect. Continuăm munca pe toate proiectele şi livrăm fapte, nu vorbe”, a conchis el.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit CNAIR, în urma finalizării procesului de reevaluare a ofertelor dispus de Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea civilă nr. 2127/2020, pronunţată în 16 noiembrie 2020, în cursul de miercuri CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Proiectare şi Execuţie Drum Expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4”.

Ofertantul desemnat caştigător este Asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. (S.C. SA&PE Construct S.R.L. – Lider de asociere), cu preţul de 617.080.915,60 Lei fără TVA.

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 de luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia drumului expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km.

Conform sursei citate, traseul drumului expres se desfăşoară pe teritoriul judeţului Argeş şi începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localităţile Albota şi Costeşti, ocoleşte pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1, Bucureşti – Piteşti, la km 121+185.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Doi polițiști au fost reținuți în cazul uciderii bărbatului din Pitești, în urma unei intervenții brutale

Mihnea Tudor

Bărbatul decedat după intervenţia poliţiştilor de la Piteşti a murit asfixiat, iar moartea a fost violentă

Mihnea Tudor

O persoană a suferit arsuri după un incendiu la un service auto din Capitală. Intervenție cu şase autospeciale

Mihnea Tudor

Supernanny: Cum pot părinții să găsească soluția potrivită în relația cu copilul lor

Mihnea Tudor

Vlad Voiculescu, noi detalii despre ordinul privind carantinarea care i-a adus demiterea

Mihnea Tudor

Incendiu la Spitalul Județean din Bacău. Fumul a urcat pe casa scărilor

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »