Economie

Air France introduce 17 zboruri săptămânale Bucureşti-Paris

Compania aeriană Air France a anunţat marţi că va opera 17 zboruri săptămânale Bucureşti-Paris din iulie 2021, iar în total 39 de rute noi sunt programate pe orarul de zbor al diviziei mediu-curier a Air France, urmând ca zborurile long-curier să fie anunţate cât de curând. De asemenea, compania precizează că a reluat peste 80% dintre zborurile din reţeaua sa normală încă din iunie anul trecut.

”În contextul relaxării restricţiilor şi redeschiderii treptate a graniţelor, compania aeriană Air France, cel mai longeviv operator pe ruta Bucureşti-Paris, anunţă consolidarea programelor de zbor şi creşterea graduală a frecvenţelor curselor. Astfel, pentru vara aceasta Air France confirmă nu mai puţin de 80 de rute sezoniere, dintre care 22 sunt chiar destinaţii noi, dat fiind că preferinţele turiştilor sunt în continuă schimbare, iar destinaţiile de city break-uri, de exemplu, au fost înlocuite în mare parte cu vacanţele la plajă”, arată compania.

Compania aeriană Air France zboară în prezent de opt ori pe săptămână între aeroportul Paris Charles de Gaulle şi aeroportul Bucureşti Henri Coandă, urmând ca frecvenţa zborurilor să crească succesiv la 15, respectiv 17 curse săptămânale în perioada 5 iulie – 8 august 2021. 

„Ruta aeriană Bucureşti – Paris este una dintre cele mai vechi şi longevive opţiuni de zbor pentru români. Am operat în perioada comunistă, în perioade instabile din punct de vedere economic şi am operat şi în timpul pandemiei. A venit însă vremea să creştem numărul de zboruri şi să depăşim operaţiunile ‘de avarie’. Comunitatea franceză de business, călători frecvenţi pe această rută, dar şi românii care lucrează şi studiază în Franţa, vor avea în această vară un număr sporit de opţiuni de zbor”, a declarat Razvan Răduţ, country sales manager Air France KLM România şi Bulgaria. 

De pe Charles de Gaulle se va zbura din această vară şi spre Tangier şi Agadir (Maroc), Monastir (Tunisia), Valletta (Malta), Las Palmas (Insulele Canare, Spania), Corfu şi Rodos (Grecia) începând cu 5 iulie, iar de pe aeroportul Orly spre Bari (Italia) din 31 mai, spre Ibiza (Spania) si Alger, denumit şi orasul alb-albastru din Algeria din 28 iunie.

Rute noi au fost anunţate şi de pe alte aeroporturi din Franţa, precum cel din Marsilia, de unde se va zbura spre Catania (Italia) din 26 iunie şi spre Corfu (Grecia) din 19 iulie. De pe aeroportul din Nisa vor fi operate zboruri spre Londra şi Tunisia din 28 iunie. În total 39 de rute noi sunt programate pe orarul de zbor al diviziei mediu-curier a Air France, urmând ca zborurile long-curier să fie anunţate cât de curând. 

”Rutele sezoniere se adaugă celor deja operate de Air France, companie ce a reluat peste 80% dintre zborurile din reţeaua sa normal încă din iunie anul trecut”, mai arată compania.

Reprezentanţii Air France spun că oricare dintre aceste curse poate fi modificată şi rămâne supusă restricţiilor în vigoare în fiecare ţară şi regiune deservită. Astfel, înainte de a efectua o călătorie, Air France recomandă pasagerilor săi să verifice cerinţele de intrare şi de călătorie pentru ţările de destinaţie şi de tranzit. Acestea fac subiectul unor schimbări frecvente pe fondul epidemiei COVID-19. 

Condiții de călătorie cu Air france

Astfel, pentru a îşi proteja pasagerii de eventualele neplăceri cauzate de schimbările aduse de COVID, politica comercială a Air France a devenit mult mai flexibilă şi presupune schimbarea gratuită a datelor de călătorie, precum şi rambursarea integrală a banilor în cazul anulării ori oferirea unui voucher bonus în baza căruia pot fi achiziţionate bilete şi servicii pe alte destinaţii. Chiar şi acest voucher poate fi ulterior transformat în bani în cazul în care nu va fi folosit de către pasageri”, mai informează compania.

Purtarea măştii este obligatorie în aeroport şi la bordul aeronavei, toate suprafeţele cu care intră în contact pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele sunt temeinic dezinfectate înainte de fiecare zbor, iar pentru a limita interacţiunea între echipaj şi pasageri, serviciul în cabină este limitat şi sunt folosite produse ambalate individual. 

De asemenea, aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute, iar sistemul de reciclare a aerului de la bordul aeronavelor Air France este echipat cu filtre HEPA, filtre de aer cu eficienţă ridicată identice cu cele utilizate în sălile de operaţie din spitale, precizează compania.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut, față de acum 1 an

Mircea Furdu

HORA anunță că 80% dintre angajații hotelurilor și restaurantelor sunt vaccinați

Daniela Arnăutu

Se modifică Legea Spălării Banilor, iar firmele cu asociaţi persoane fizice sunt obligate să declare beneficiarul real

Mihnea Tudor

Ford produce un nou vehicul comercial uşor la Craiova. Este primul Ford electric produs în România

Mihnea Tudor

Redeschiderea restaurantelor de la 1 iunie. Condițiile anunțate de Florin Cîţu

Mihnea Tudor

Leul a crescut luni la 4,9238 unităţi pentru un euro

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »