Alertă: În câțiva ani, România nu va mai avea medici de familie! Vezi cine spune asta

Alertă: În câțiva ani, România nu va mai avea medici de familie! Vezi cine spune asta
Alertă: În câțiva ani, România nu va mai avea medici de familie! Vezi cine spune asta

Lipsa medicilor de familie, una dintre cele mai grave probleme ale sistemului medical. 700 de localităţi nu au medic de familie, iar aproape 50% dintre cei existenţi au vârsta peste 60 de ani. Prof. Dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România:” În câţiva ani noi nu vom mai avea medici de familie, este o problemă de strategie naţională complet neglijată de autorităţi”.

“Medicina de familie este într-o situaţie dramatică. Este o problemă de strategie naţională, din păcate, complet neglijată de autorităţi. Medici de familie în România avem 14.500, dintre care în contract cu CNAS sunt în jur de 10.500. Puţin. Aproape 50% au peste 60 de ani, în câţiva ani noi nu vom mai avea medici de familie, iar sub 35 de ani avem 2,5%, intră foarte foarte puţini. Avem judeţe unde de 10 ani nu a mai intrat niciun medic tânăr de familie, sunt sute de localităţi fără medic de familie. Cifra reală nu o ştim, Casa ascunde aceste cifre, are toate aceste date, faptul că ei le ascund este o problemă care până la urmă este o problemă de siguranţă naţională , pentru că foarte curând ne vom trezi fără medici de familie.

De ce specialitatea de medic de familie este neatractivă? Pentru că este birocraţie excesivă. Casa vine şi dă ordin.Uitaţi-vă, acum, de la 1 august vor să introducă o nouă lege despre concediile medicale, obligă medicul de familie la alte proceduri birocratice, practic el este transformat într-un birocrat, atât face, birocraţie, nu mai are timp de medicină. Presiune financiară, pentru că practic este o muncă neplătită.

Medicii de familie au fost aruncaţi într-un fel de privatizare forţată, prin anii 98- 99, cineva a hotărât ca aceste cabinete de medicină de familie să devină cabinete individuale, CMI-uri, adică o entitate privată , care să fie în contract cu Casa Naţională, entitate privată înseamnă că ei sunt şi medici şi manageri,  sunt dependenţi de Casa Naţională, şi atunci aici ne aflăm. Cine va mai intra în medicina de familie?

În localităţile fără medici de familie trebuie să fie şi comunitatea implicată, cea locală, nu trebuie să aştepte numai de la Guvern totul, că nu se poate. Trebuie să vină cu ceva, să atragă un medic de familie, să-i ofere ceva, şi astfel lucrurile s-ar echilibra. Lucrurile s-ar putea regla în timp, ne trebuie un plan, o viziune, încă nu identific acest plan, ceea ce văd este distrugerea continuă”, a precizat Prof. Dr. Daniel Coriu.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Daniel Coriu in cativa ani nu mai avem medici familie sef Colegiul Medicilor
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes