Alţi bani, aceeaşi distracţie. Cardul de sănătate doar cu buletinul

Autorităţile vor să ne dea buletine noi care să conţină datele biometricice ale titularului şi care să înlocuiască documentele de sănătate electronice. Specialiştii spun însă că va fi foarte greu de realizat un sistem funcţional ţinând cont de „antecedentele“ sistemului informatic al cardului de sănătate. În acest moment doar Estonia a reuşit să integreze în actele de identitate mai multe servicii, precum cele medicale.

Buletinele cu cip revin în atenţia românilor printr-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), lansat recent în dezbatere publică. De data aceasta, Guvernul vrea ca noile cărţi de identitate să fie multivalente. Pe noile acte de identitate vor fi, pe lângă datele titularului care sunt şi acum în actul de identitate, date biometrice, respectiv imaginea facială, amprentele de la două degete, dar şi datele medicale din cardul de sănătate. Totodată, cu cărţile electronice de identitate românii vor căpăta drept de semnătură electronică, putând astfel să-şi plătească online taxele şi impozitele.

Specialiştii afirmă că ambiţiile şi optimismul autorităţilor sunt prea mari, utilizarea noilor cărţi de identitate fiind condiţionată de investiţii pe măsură în serviciile informatice ale administraţiei publice. În caz contrar, spun aceştia, vor fi doar bani aruncaţi pe Apa Sâmbetei. Deocamdată, în Europa doar Estonia – statul cu cea mai informatizată administraţie publică – a reuşit să integreze în actele de identitate datele medicale.
… »»» Source: Alţi bani, aceeaşi distracţie. Cardul de sănătate doar cu buletinul | adevarul.ro