AMENDĂ maximă pentru o femeie care și-a abandonat câinele într-un parc din Sectorul 2

O femeie care şi-a abandonat câinele într-un parc din Sectorul 2, a fost amendată de poliţiştii locali din Bucureşti. Animalul fusese legat de un copac, fără hrană şi apă.

”Sasha, o metisă Amstaff de aproape 4 ani, a fost abandonată, la sfârşitul anului trecut, într-un parc din Sectorul 2, de la marginea Bucureştiului. Lăsată în frig, legată de un copac, fără hrană şi apă, era în pericol de a-şi pierde viaţa. Cu ajutorul angajaţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, căţeluşa a fost eliberată din lanţ şi transportată, în siguranţă, la un adăpost specializat unde a primit hrană şi îngrijire medicală”, a transmis, duminică, Poliţia Locală Bucureşti.

Sursa citată a precizat că o femeie de 35 de ani, care figurează în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân ca fiind proprietara patrupedului, a fost identificată cu ajutorului microcipului pe care animalul îl avea implantat şi amendată de poliţiştii locali cu suma de 3.000 de lei.

”Motivul: lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical constituie abandon şi, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, se sancţionează contravenţional cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei”, au mai transmis poliţiştii.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenda abandon caineamstaff sashacaine abandonatpolitia locala bucurestisasha
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes