Amenzi cu bucluc – Procurorul general așteaptă un val imens de contestații

Gabriela Scutea, Procurorul general al României
Gabriela Scutea, Procurorul general al României

Gabriela Scutea, Procurorul general al României, susține că sistemul judiciar se va confruntă, după încetarea stării de urgență, cu un val „enorm” de plângeri depuse în instanțe dela cei care au fost amendați pentru încălcarea ordonanțelor militare.

”Sancțiunile penale sunt separate de sancțiunile contravenționale. Practic, din anul 2002, amendă contravențională nu mai poate fi transformată în închisoare, nici măcar contravențională. Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confruntă, după încetarea stării de urgență și reluarea activității de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancționare contravențională”, a declarat Gabriel Scutea, marți, la Europa FM.

Ea a mai fost întrebată dacă se așteaptă că oamenii să conteste masiv acele amenzi supradimensionate: ”Probabil, cetățenii vor contesta sancțiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi și va dați seama că pentru fiecare om o suma de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă”.

În România au fost aplicate peste 300.000 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro), de când a fost instituită starea de urgență, pentru nerespectarea restricțiilor instituite prin ordonanțele militare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Gabriela Scutea Procurorul general al României
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes