Amenzi de 6000 de lei, pentru două cluburi din Mamaia unde nu se respecta distanțarea dintre mese

Amenzi de 6000 de lei, pentru două cluburi din Mamaia unde nu se respecta distanțarea dintre mese
Amenzi de 6000 de lei, pentru două cluburi din Mamaia unde nu se respecta distanțarea dintre mese

Două cluburi din Mamaia au fost amendate de poliţiştii cu 6.000 de lei deoarece nu era respectată distanţarea fizică la mesele amenajate pe terase.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la data de 1 mai, în urma activităţilor specifice pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasele a două cluburi din staţiune, nu se respectă normele de distanţare socială. 

Poliţiştii au precizat că persoanele nu stăteau la mesele amenajate.

Administratorii cluburilor respective au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 6.000 lei, conform Legii nr. 55/2020.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenzidoua cluburi mamaianu respectau distantarea intre mese
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes