Amenzile URIAȘE sunt neconstituționale. CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului

Curtea Constituțională a României
Curtea Constituțională a României

CCR a admis miercuri sesizarea Avocatului Poporului făcută împotriva OUG 36/2020, prin care Guvernul Orban a introdus amenzi între 20.000 şi 200.000 pentru nerespectarea ordonanţelor militare şi a condiţiilor de izolare în perioada stării de urgenţă.

CCR a declarat ordonanța ca neconstitutională, pentru ca nu au suficienta claritate si predictibilitate. Amenzile se acordau subiectiv si arbitrar, pentru ca nu exista criterii clare de acordare, a sustinut Avocatul Poportului.

De precizat că amenzile nu vor fi anulate automat, cei amendati vor trebui sa depuna contestatii la tribunal, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, la Digi24.

120 de milioane de euro din amenzi

De la inceputul starii de urgenta, in Romania au fost aplicate peste 300.000 de sanctiuni contraventionale in valoare totala de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restrictiilor instituite prin ordonantele militare, in perioada starii de urgenta.

Potrivit ordonantei de urgenta, care a intrat in vigoare pe 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respecta ordonantele militare au crescut la urmatoarele valori: minim 2.000 lei si maxim 20.000 lei, fata de minim 100 si maxim 5.000 de lei, cat erau pana atunci.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, ca este „un lucru evident” ca se fac abuzuri de catre politisti in cazul verificarilor cetatenilor cu privire la libera circulatie si i-a sfatuit pe cei care se simt nedreptatiti sa se adreseze organelor de control sau sa conteste in instanta amenzile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amenziamenzi neconstitutionaleanulare amenzi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes