Ana Maria Mircea, preferata publicului din cea de-a doua ediție Next Star, sezonul 10

Ana Maria Mircea, preferata publicului din cea de-a doua ediție Next Star, sezonul 10
Ana Maria Mircea, preferata publicului din cea de-a doua ediție Next Star, sezonul 10

La numai 11 ani, micuța Ana Maria Mircea a reușit sâmbătă, la Antena 1, în cea de-a doua ediție Next Star din acest sezon, să își îndeplinească un vis, dar și să cucerească inimile celor de acasă! 

Îmbrăcată în costum popular, Ana Maria Mircea a interpretat piesa “Mărioara de la Gorj” cu o voce puternică și a reușit să îi uimească pe Dorian Popa, Loredana și Ștefan Bănică. “Îmi place tradiția foarte mult. Mie îmi place foarte mult să cânt muzică populară. E cel mai frumos lucru pe care l-am putut face în viața mea”, a spus micuța Ana, care a reușit să își îndeplinească și un mare vis pe scena Next Star: să facă un duet cu Loredana! Mai mult, Ana Maria a reușit să îi cucerească pe cei de acasă, astfel că a ocupat un loc în Finala de Popularitate. 

În cea de-a doua ediție Next Star, sâmbătă, la Antena 1, Marc Patric Mitrașcă a fost alesul juraților pentru a merge direct în finala sezonului zece. Reușita sa este cu atât mai mare cu cât băiețelul a fost concurent Next Star și în urmă cu doi ani, dar din păcate nu a mers mai departe. De această dată însă i-a ridicat în picioare pe Ștefan Bănică, Loredana și Dorian Popa și și-a asigurat un loc în finală. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ana maria mirceanext starpreferata publiculuisezonul 10
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes