Economie

ANALIZĂ: Performanțele economiilor din Europa de Sud-Est. Realitatea din România


Ţările din regiunea Europei de Sud-Est (ESE) prezintă mai multe avantaje în faţa crizei economice viitoare, arată o analiză a platformei de afaceri SeeNews, citată de news.ro, care relevă că Albania are cea mai performantă economie din Europa de Sud-Est, în timp ce România este printre acele ţări care nu vor fi capabile să-şi redreseze total nivelul PIB-ului în 2021.

Analiza a urmărit să afle care este impactul crizei Covid-19 asupra sistemelor de sănătate şi economiilor din cele 11 ţări din sud-estul Europei şi care sunt perspectivele de revenire ale acestora.

Raportul ”Covid-19 şi Europa de Sud-Est (ESE): Perspectivele iniţiale de combatere a crizei” acoperă Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia şi Slovenia. Analiza se bazează pe 11 indicatori cheie: măsuri de oprire a evoluţiei, măsuri economice, recuperare a PIB-ului, risc de expunere la datorii, producţie industrială, ratinguri de credit, risc sectorial, stimulare a valorii adăugate brute, piaţa muncii, risc fiscal şi risc la export.

Având în vedere mediul imprevizibil şi în continuă schimbare, analiza este, în prezent, o radiografie a situaţiei şi oferă o prognoză bazată pe măsurile de recuperare luate până acum în cele 11 ţări. Datele arată că ţările din regiunea Europei de Sud-Est (ESE) prezintă mai multe avantaje în faţa crizei economice viitoare. În primul rând, majoritatea ţărilor aveau un nivel scăzut al datoriei publice în momentul anunţării stării de urgenţă. Acest lucru a dat guvernelor locale posibilitatea de a pune în aplicare măsuri economice cuprinzătoare pentru a sprijini întreprinderile şi persoanele fizice, fără a pune prea multă presiune asupra datoriilor suverane”, arată analiza.

Sectoare în pierdere

Din perspectiva asistenţei medicale, majoritatea ţărilor din ESE au acţionat decisiv şi rapid la debutul pandemiei, impunând măsuri stricte de stopare a evoluţiei. Ratele de infecţie în toată regiunea erau cu mult sub nivelurile globale în momentul în care ţările de pe glob au început să îşi redeschidă economiile.

”Rămâne de văzut dacă aceste câştiguri iniţiale vor deveni irelevante, date fiind noile creşteri ale cazurilor din mai multe ţări din ESE”, spun analiştii, care afirmă că deşi având atuurile sale, la începutul crizei, regiunea era predispusă şi la anumite riscuri.

Majoritatea ţărilor din regiune se bazează foarte mult pe sectoare pe care, în scopul prezentului raport, le-am numit „sectoare în pierdere”, acestea sunt industriile care se aşteaptă să suporte urmările crizei economice provocată de COVID-19.

”Există, desigur, şi sectoare care vor ieşi ‘învingătoare’ din această criză, dar cele mai multe dintre acestea compun o pondere prea mică din valoarea adăugată brută (VAB) a economiilor din ESE pentru a face diferenţa şi a contrabalansa efectele negative într-un mod semnificativ. Această disproporţie între sectoarele în pierdere şi cele învingătoare face ca regiunea ESE să fie, în special, susceptibilă la riscuri sectoriale iar unele economii se confruntă în mod inevitabil cu probleme legate de gradul de ocupare a forţei de muncă, precum şi cu riscuri fiscale cauzate de diminuarea impozitelor”, adaugă ei.

Analiza arată că, potrivit prognozelor, în prezent doar 7 din cele 11 ţări din Europa de Sud-Est vor putea readuce anul viitor nivelurile PIB-ului la cele din 2019.

România

Piaţa forţei de muncă din România este una dintre cele mai bine poziţionate în toată regiunea Europei de Sud-Est, datorită ratei extrem de scăzute a şomajului înainte de debutul pandemiei Covid-19, se arată în analiză.

”Ca urmare a gradului mare de ocupare al forţei de muncă, impactul pandemiei va fi cu atât mai greu de acoperit în cifrele legate de şomaj, chiar dacă sunt unele dintre cele mai mici din ESE, până la finalul lui 2021 nu vor mai reveni la nivelul din 2019. De asemenea, România este printre acele ţări care nu vor fi capabile să-şi redreseze total nivelul PIB-ului în 2021”, se precizează în analiză.

Albania

Despre Albania, se menţionează că, datorită sectorului său agricol puternic, are cea mai performantă economie dintre cele 11 analizate în raport în ceea ce priveşte oportunităţile de atenuare a impactului crizei economice indusă de pandemie. Dezavantajul este pachetul de măsuri anunţat de guvern pentru criză, care reprezentă doar 2,8% din PIB – una dintre cele mai mici rate din întreaga regiune a ESE.

Bosnia şi Herţegovina

Bosnia şi Herţegovina s-a numărat printre ţările cu performanţe medii în ceea ce priveşte măsurile impuse iniţial pentru stoparea evoluţiei pandemiei Covid-19.

”În ceea ce priveşte activitatea economică, economia bosniacă prezintă un risc mediu de a nu-şi putea aduce PIB-ul în 2021 la nivelurile pre-pandemice. Un fapt interesant este că în lunile de izolare şi carantină a fost ţara cu a doua cea mai mică scădere a producţiei industriale”, mai arată aceasta.

Bulgaria

Bulgaria se numără printre ţările din sud-estul Europei care prezintă un risc mediu de redresare a PIB-ului în 2021 la nivelurile sale pre-pandemice din 2019. Unul dintre factorii agravanţi în această direcţie este dependenţa acestei ţări de exporturi. Bulgaria avea al doilea cel mai mare raport dintre exporturi şi PIB în 2019 (după Slovenia).

”Având în vedere imprevizibilitatea evoluţiei pandemiei, incertitudinea canalelor de distribuţie şi posibilitatea unei încetări bruşte a comerţului reprezintă un risc extrem pentru economie. Valoarea măsurilor fiscale şi monetare pentru reducerea efectelor negative ale crizei s-a ridicat la 10,7% din PIB, fapt care poziţionează ţara pe locul al treilea din regiune, după Slovenia şi Serbia”, precizează analiştii.

Unele dintre aceste măsuri vizează consolidarea sistemului bancar şi nu stimularea directă a economiei.

Croaţia

Croaţia s-a numărat în topul performerilor privind măsurile impuse iniţial pentru stoparea evoluţiei pandemiei Covid-19 şi s-a lăudat cu cea mai mică rată de infectare din cadrul ESE la jumătatea lunii iunie, poziţionându-se într-o lumină favorabilă chiar şi după ultimele câteva săptămâni, când numărul de cazuri a început să crească din nou în toată regiunea. Deşi este printre puţinele ţări de la care se aşteaptă să nu-şi poată aduce, în următorul an, PIB-ul la niveluri dinaintea pandemiei, totuşi piaţa muncii ar trebui, în mare măsură, să poată să revină la nivelurile pre-pandemice în 2021, cu o rată a şomajului preconizată de 8%.

Kosovo

Kosovo s-a numărat printre ţările cu performanţe medii în ceea ce priveşte măsurile impuse iniţial pentru stoparea evoluţiei pandemiei Covid-19. Pachetul iniţial de măsuri economice anunţat de guvern a rămas în urma majorităţii ţărilor din regiunea ESE, cu un procent de 2,8% din cel mai recent PIB anual al ţării. Mai mult, ţara este printre puţinele de la care se aşteaptă revenirea PIB-ul în 2021 la nivelul său din 2019.

Moldova

Moldova este una dintre cele două ţări din ESE (împreună cu Albania), care se află într-o poziţie favorabilă în ceea ce priveşte oportunităţile de atenuare a impactului crizei economice cauzată de pandemie, datorită sectorului agricol puternic. Cu toate acestea, Moldova este a doua cea mai vulnerabilă ţără din ESE în ceea ce priveste riscul de expunere măsurat prin cota consumului privat şi formarea brută de capital în economie.

Muntenegru

Analiza arată că Muntenegru este aşteptată să fie una dintre ţările din ESE cele mai afectate de recesiunea cauzată de Covid-19, atât din punctul de vedere al puterii, cât şi al duratei şi este puţin probabil ca, în 2021, să îşi readucă PIB-ul la nivelurile dinaintea pandemiei. În plus, pachetul iniţial de stimulare fiscală este scăzut în comparaţie cu valorile de referinţă regionale şi europene, iar lipsa reducerii dobânzilor ar putea de asemenea să împiedice recuperarea rapidă a investiţiilor şi a consumului. Cu toate acestea, reacţia guvernului la criză este pozitivă în domeniile politicii monetare, măsurilor specifice sectorului, sprijinului IMM-urilor şi protecţiei gradului de ocupare a forţei de muncă.

Macedonia de nord

Macedonia de Nord este cel mai slab performer din regiunea ESE din punctul de vedere al măsurilor impuse iniţial pentru stoparea evoluţiei pandemiei Covid-19. Rata sa de infectare a fost peste media globală chiar şi la jumătatea lunii iunie, înainte de apariţia unor noi vârfuri în numărul de cazuri în toată regiunea. Ţara are o expunere medie la pierderile preconizate din cauza pandemiei COVID-19 în cele mai vulnerabile sectoare.

Serbia

Cu toate că Serbia ar trebui să-şi readucă, în 2021, PIB-ul la nivelul dinaintea pandemiei, ţara prezintă un risc ridicat pentru pierderi în sectoarele cele mai vulnerabile la pandemia Covid-19. În plus, dat fiind că aceste sectoare generează mai mult de jumătate din totalul impozitelor plătite în ţară, Serbia este una dintre cele mai expuse trei ţări la scăderea veniturilor din impozite.

Slovenia

Pachetul economic iniţial al Sloveniei ca răspuns la criză reprezintă 13,4% din PIB, clasându-se pe primul loc în regiunea ESE. Guvernul speră că aceste măsuri vor reuşi să diminueze impactul crizei, deoarece estimările iniţiale au pus ţara printre cele care nu îşi vor readuce în 2021 PIB-ul la nivelurile dinaintea pandemiei. Cu toate acestea, Slovenia este ţara cea mai puţin expusă la şocurile din PIB provenite din consumul privat şi cheltuielile brute de capital. Aceste două componente au constituit doar 52% din PIB în 2019, ceea ce a oferit ţării suficientă libertate de mişcare şi acţiune în faţa pandemiei.

SeeNews este cea mai mare platformă de afaceri din sud-estul Europei. Produce ştiri financiare şi de business, interviuri, studii de piaţă şi analize pentru diferite industrii.

Alte știri de interes

Un nou decret al lui Trump privind ieftinirea medicamentelor în SUA afectează pe bursă mari companii europene

Saghin Cristian

Când va circula metroul în Drumul Taberei. Metrorex vine cu precizări

Mihnea Tudor

Normele UE scumpesc polița RCA. Avertismentul unui specialist

Saghin Cristian

Românii din diaspora trimit cu 25% mai mulţi bani în ţară pentru începutul noului an şcolar

Mihnea Tudor

Florin Cîțu: PNL a scos Romania din topul rușinii în UE. Ce informații noi a dezvăluit

Mihnea Tudor

BCR primeşte cereri pentru programul Noua Casă. Credite totale de peste 900 milioane de lei

Mihnea Tudor

Leul a scăzut miercuri, 9 septembrie, la un nou minim istoric

Mihnea Tudor

Guvernul Johnson ameninţă să nu pună în aplicare tratatul retragerii Marii Britaniii din UE

Mihnea Tudor

Ministrul rus al energiei estimează o redresare lentă a prețului petrolului în 2021

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »