Anchetă la Spitalul ”Victor Babeş din Bucureşti, după ce o pacientă ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier

O pacientă de la Spitalul ”Victor Babeş din Bucureşti a murit, după ce ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier, iar poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă.

”În seara de 10 decembrie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost informată cu privire la decesul unei persoane internate într-un spital din Sectorul 3. Având în vedere că subzistă suspiciuni cu privire la cauza decesului, Serviciul Omoruri a declanşat verificări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că se efectuează activităţi investigative şi de cercetare penală, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, urmând a fi dispusă şi necropsia.

Potrivit stirileprotv.ro, femeia era internată la Terapie Intensivă şi ar fi fost detubată din greşeală de către un brancardier.

Acesta ar fi trebuit să ridice din salon un pacient care decedase, însă l-ar fi încurcat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ancheta spital pacienta detubata pacienta dezintubata spitalul victor babes
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes