Andreea Bălan, show pe scena iUmor: A acceptat să fie asistenta lui Robert Tudor. Magicianul „a tăiat-o“ în două pe cântăreață, sub privirile prezentatorilor și ale juraților

Andreea Bălan, show pe scena iUmor: A acceptat să fie asistenta lui Robert Tudor. Sursa foto: Antena 1
Andreea Bălan, show pe scena iUmor: A acceptat să fie asistenta lui Robert Tudor. Sursa foto: Antena 1

Cel mai nou sezon iUmor, ce va avea premiera sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 se anunţă a fi unul cu multe surprize, iar de asta se vor convinge telespectatorii chiar din prima ediţie.

Andreea Bălan a acceptat provocarea de a i se alătura lui Robert Tudor, într-un moment spectaculos de magie. Magicianul „a tăiat-o“ în două pe cântăreață, sub privirile prezentatorilor și ale juraților. Întregul moment de iluzionism, dar şi reacţiile juraţilor vor putea fi urmărite sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Chiar pe scenă, magicianul a dezvăluit că momentul nu a avut parte de repetiţii, ci a fost unul spontan:

“Ne-am văzut chiar în ziua filmării. Lucrurile spontane și imprevizibile ies întotdeauna mai bine decât cele repetate. În același timp, dacă repetam, nu cred că s-ar mai fi băgat. Sper să mai accepte invitațiile viitoare din partea mea pentru numere periculoase“, a declarat magicianul Robert Tudor, cel responsabil cu terapia prin magie în noul sezon iUmor.

La rândul ei, înaintea momentului de pe scena iUmor, Andreea Bălan a dezvăluit: “Iubesc adrenalina şi se ştie despre mine că sunt un om al momentului, că reacţionez la impuls. Am spus fără să stau prea mult pe gânduri, doar când mi-a spus Delia că încă pot să mă răzgândesc m-am întrebat dacă e chiar decizia buna! Ce a ieşit, vedeţi sâmbătă!”.

Cum au reacţionat jurata Te cunosc de undeva! şi juraţii iUmor în timpul momentului, telespectatorii vor afla urmărind premiera iUmor, sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

andreea balan magieasistenta robert tudoriunmor
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes