Magazin

Andreea Cornea, moștenitoarea unei importante companii românești, la “Șef sub acoperire”

Andreea Cornea, moștenitoarea unei importante companii românești, la “Șef sub acoperire”
Andreea Cornea, moștenitoarea unei importante companii românești, la “Șef sub acoperire”

Mâine seară, urmărim un nou episod al reality-show-ului “Șef sub acoperire”, care o are în prim plan pe Andreea Cornea, Director de Marketing al unei importante companii românești care produce încălțăminte, Anna Cori. Andreea este cea care va conduce afacerea familiei în viitor. 

Grupul românesc “Denis”, din care face parte Anna Cori, produce pantofi de mai bine de 25 de ani și are un lanț propriu de peste 39 de magazine. 

Anna Cori, un imperiu de peste 20 de milioane de euro, a fost construit la Suceava, de Ilie și Ana Cornea. 

Aceștia au produs peste 30 de milioane de perechi de pantofi până acum. În ultimii ani, unul dintre copiii lor s-a implicat din ce în ce mai mult în conducerea companiei. Andreea Cornea, Director de Marketing al grupului, este și cea care va prelua business-ul familiei și lucrează de peste 6 ani în companie. 

În ultima vreme, din cauza pandemiei, afacerea lor a avut de suferit. De aceea, Andreea Cornea a decis să intre sub acoperire, pentru a vedea ce probleme sunt în companie și ce soluții poate găsi. A recurs la o schimbare radicală de înfățișare și de identitate și va lucra mai multe job-uri în cadrul companiei, în fabrică dar și în magazine.  

„Experiența “Șef sub acoperire” a fost unică și extraordinară, o provocare din care am învățat foarte mult, atât din punct de vedere profesional, dar și personal. Să vad lucrurile din perspectiva unui angajat m-a ajutat să înțeleg mult mai bine partea de producție a business-ului și mi-a completat viziunea pentru planurile de viitor. Să cunosc poveștile de viață ale angajaților alături de care am lucrat m-a încărcat cu energie pozitivă și cu multă apreciere pentru devotamentul lor constant în ciuda greutăților prin care au trecut. Este o experiență care merită trăita de orice antreprenor.” a spus Andreea Cornea despre experiența din emisiune.

Mâine, de la 21:30, la PRO TV, vedem cum s-a descurcat Andreea sub acoperire.Telespectatorii emisiunii au parte de o mulțime de surprize la TV dar și în online. În fiecare săptămână, aceștia pot câștiga un premiu oferit de Șef sub acoperire și de protagoniștii emisiunii, în cadrul giveaway-ului săptămânal desfășurat pe pagina de Instagram a emisiunii. 

Șef sub acoperire, marți, de la 21:30,  la PRO TV! Oameni adevărați, povești surprinzătoare!

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Titi Aur: Șase zile nu am avut niciun semn pozitiv. Și am intrat toți în panică

Gloria Pascu

Vremea de Paști: Regimul meteo în România, pe regiuni, în perioada 19 aprilie – 2 mai

Mihnea Tudor

Încă o eliminare în rândul Războinicilor. Aproape 3 milioane de telespectatori, cu ochii pe “Survivor România”

Daniela Arnăutu

În timp ce chef Scărlătescu este plin de noroc și a câștigat o nouă amuletă, chef Bontea face grevă japoneză

Daniela Arnăutu

Ancheta „Agricultură pe uscat”, a lui Alex Dima, a făcut din “România, te iubesc!”, lider de audiență

Daniela Arnăutu

Pământului îi e sete, irigațiile au secat, iar autoritățile se fac că plouă – România, te iubesc!, azi

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »