Recomandate Sanatate

Andreea Moldovan: Fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente! Ivermectina este un medicament care doar poate să întârzie prezentarea la medic

Andreea Moldovan: Fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente!
Andreea Moldovan: Fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente!

Medicul Andreea Moldovan recomandă populaţiei să nu ia Ivermectina ca tratament pentru COVID-19, explicând că, spre deosebire de celelalte antibiotice de uz veterinar care duc la interdicţia de consum al produselor animalelor sacrificate, timp de şapte zile după tratament, Ivermectina vine cu o interdicţie de consum timp de 28 de zile, fapt care demonstrează gradul de toxicitate. „Fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente şi cred că oamenii trebuie să fie conştienţi că există anumite categorii medicale, anumiţi medici care pot să îi ajute cu o prescriere corectă a tratamentului”, afirmă Andreea Moldovan.

„Practic, automedicaţia este deficitară şi periculoasă în orice domeniu, cu atât mai mult cu cât este vorba de infecţia COVID şi este o formă acum mult mai agresivă, au apărut alte tulpini care circulă. Acest tratament cu Ivermectină a fost încercat, este descris în mai mute studii, dar din punctul de vedere al dovezilor ştiinţifice el încă nu este convingător ca eficace şi nu are acele indicaţii de utilizare în patologia umană. Aş da un exemplu care mi se pare sugestiv. Faptul că el este folosit în medicina veterinară, animalele care sunt sacrificate după tratament cu antibiotice au interdicţie de a li se consuma produsele timp de 7 zile. Pentru Ivermectină este timp de 28 de zile, deci clar este un tratament cu toxicitate pentru organismul care îl primeşte. Dar pentru COVID, deocamdată tot ce avem la dispoziţie, chiar dacă au circulat extrem de multe studii pe net (…) nu este recomandat în tratamentul infecţiei COVID. Nu îl luaţi, pentru că este un medicament care nu vă ajută, ci doar poate să întârzie acea prezentare la medic”, a declarat Andreea Moldovan, luni seară, la Digi 24.

Andreea Moldovan, medic infecţionist, face apel la colegii săi să nu aplice pacienţilor tratamente care nu sunt bazate pe dovezi ştiinţifice:

„Pur şi simplu cred că fiecare dintre noi trebuie să facă ceea ce ştie să facă. Eu nu o să repar niciodată o maşină, pentru că nu mă pricep, la fel cum nici nu voi opera în sfera ORL pentru că nu ştiu să operez în sfera ORL. Pe de altă parte, ceea ce stăpânesc este partea de boli infecţioase. Recomand şi rog şi indic şi solicit ca cei care ştiu să trateze infecţia COVID să o facă pe protocol, pe kit, pe tot ce trebuie. Cei care nu au această competenţă şi care nu se bazează pe nişte dovezi medicale, ştiinţifice, clare să nu o facă, pentru că fac mai mult rău. Aş vrea să ne gândim cu toţii la acele flyere cu tratamente care circulă în populaţie şi sunt mai mult decât frumos redactate şi foarte lizibile în care sunt o grămadă de medicamente recomandate care nu au efect. Cele care nu au efect le poţi lua ca placebo. Dar problema este că printre aceste medicamente se strecoară, de multe ori, şi unele care pot să fie cu efecte adverse redutabile asupra unui organism deja afectat de infecţie. Şi atunci fac apel la a nu se recomanda astfel de tratamente şi cred că oamenii trebuie să fie conştienţi că există anumite categorii medicale, anumiţi medici care pot să îi ajute cu o prescriere corectă a tratamentului”, a adăugat Moldovan.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

2.989 de cazuri noi de COVID și 150 de decese, în ultimele 24 de ore

Daniela Arnăutu

Institutul Oncologic București, în colaps. Șefii de secții se plâng că nu mai sunt citostatice

Daniela Arnăutu

Situație DUREROASĂ în România: Colectarea de plasmă convalescentă a scăzut, în timp ce rata mortalității pacienților infectați cu SARS-Cov-2 s-a dublat

Mircea Furdu

Ioana Mihăilă afirmă că vaccinarea nu a fost atacată de către colegii de la Ministerul Sănătăţii

Daniela Arnăutu

Ioana Mihăilă: L-am întrebat pe Vlad Voiculescu dacă crede că voi supravieţui! Care este teama ei odată cu venirea la minister

Mihnea Tudor

Emanuel Ungureanu: În Ministerul Sănătăţii ciudăţeniile par să nu se mai termine. Două angajate ţin cursuri, printr-o organizaţie privată, pentru alţi angajaţi din sistemul sanitar. Pe mulţi bani!

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »