Pfizer sau Moderna? Iată cine decide cu care dintre cele două ne vaccinăm

Pfizer sau Moderna? Iată cine decide cu care dintre cele două ne vaccinăm
Pfizer sau Moderna? Iată cine decide cu care dintre cele două ne vaccinăm

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, doctor Andrei Baciu, a declarat, joi, la B1 TV, că, în următoarele zile, vor ajunge și în România primele tranșe de vaccin împotriva COVID-19 produs de compania Moderna, proaspăt aprobat la nivelul UE. În acest context, Baciu a precizat că alegerea între cele două tipuri de vaccin pentru imunizarea populației va rămâne la latitudinea medicilor.

Despre cele două tipuri de vaccin, Baciu a precizat: “Vorbim în primul rând despre asemănări și despre mici deosebiri. La asemănări, ambele vaccinuri sunt vaccinuri sigure care au fost aprobate de Comisia Europeană, sunt vaccinuri care au fost distribuite către toate statele membre și primim exact acealeași vaccinuri și în România. Pe de altă parte există și mici deosebiri tehnice. Indicația pentru un vaccin sau altul o va face mereu medicul, la locul de vaccinare, medicul cunoscând foarte bine detalii.

Alegerea între vaccinul Moderna și vaccinul Pfizer reprezintă o problemă medicală care va ține cont de perioada necesară efectuării rapelului: “Va rămâne o chestiune medicală din mai multe considerente. În primul rând pentru că există mici variabilități tehnice. Rapelul se face diferit: În 21 de zile pentru vaccinul de la Pfizer, în 28 de zile pentru vaccinul de la Moderna. Trebuie să te asiguri, și softul face acest lucru automat, să îți blocheze și ziua pentru rapel, astfel încât să fie asigurat stocul de vaccinare și doza pentru toate persoanele care se vaccinează.”

De asemenea, Andrei Baciu a mai spus că, la nivel global, în acest moment, există un deficit de vaccin în raport cu nevoia de imunizare a populației: “Din nefericire, la nivel global, nu doar în România, nu există suficiente doze care să acopere toată cererea. Există o livrare eșalonată. Cu cele două tipuri de doze însumate tot nu sunt suficiente pentru a acoperi toată nevoia și toată solicitarea din omentuld e față. Cu toții ne dorim să retrăim o viață normală. Au trecut sărbătorile de iarnă. În alți ani ne reuneam într-un cadru mai larg. În momentul de față vaccinul este singura soluție care ne permite reîntoarcerea la o viață normală”.

Baciu a ținut să precizeze că, în niciun caz, cele două tipuri de vaccin nu se vor combina: “Este exclus să fie combinate cele două doze. Tocmai acesta este motivul pentru care îți face o programare și se blochează două zile diferit pentru rapel. Se blochează și ziua 21, dacă se va recomanda vaccinul produs de Pfizer și ziua 28, dacă se recomandă vaccinul produs de Moderna. După administrarea vaccinului se va elimina data necorespunzătoare și va rămâne data aferentă tipului de vaccin și a necesității de rapel”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

andrei baciu medicii decid moderna pfizer vaccinare
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes