Astfel, în weekendul din 9 – 11 februarie, grupul de fotografie La Conacul Fotografilor, sărbătorește 10 ani de activitate în mediul online, 10 ani de expoziții, întâlniri, ture foto. De această dată locul ales de întâlnire, a fost stațiunea Băile Olănești, unde peste 160 de oameni vor participa la diverse activități specifice grupului!
Pentru trei zile, stațiunea va fi plină de personaje plimbându-se cu aparate foto în mâni sau atârnându-le de gât, încât cu siguranță foarte mulți (eventuali) turiști vor fi surprinși, ca de fiecare dată.
Va avea loc și o lansare de carte, alături de consacratele wokshop-uri pe teme de specialitate fotografică, dar și urcarea pe munții din jur pentru realizarea de fotografii, concert Marian Lascu și o tombolă.
Pentru a marca acest eveniment, organizatorii, care își desfășoară activitatea exclusiv online – au realizat și o Expoziție foto aniversară – 10 ani ”La Conacul Fotografilor”, din care vă prezentăm 3 colaje.
În prezent, echipa de “admini” este formata din: Angela Codrina Bocse, Lolli Elena-b, Carmen Murgu, Nina Ninet, Carmen Crisan Borzan, Ovidiu Domsa, Sorin Tudorică, Razvan Gaspar, Bobby Wechsler, Ciprian Ilie
“Acum 10 ani se năștea, în mediul on line, un micuț grup de fotografi amatori și profesioniști, intitulat “La Conacul Fotografilor”. Pe măsură ce anii au trecut grupul a crescut, a ajuns la peste 10 mii de membri, atât din țară, cât și de peste hotare”, ne anunță organizatorii, pe site-ul dedicat, ”La conacul fotografilor”.
Tot ei transmit și multumiri ”membrilor ce ne au fost alături și ne-au bucurat cu mii de fotografii, în fiecare zi, dar mai ales cu optimismul lor și voia bună!”
Expoziția online conține 161 de fotografii, realizate de membrii grupului La Conacul Fotografilor, un grup format din fotografi profesioniști și amatori, dar pasionați de aceasta artă minunată, Fotografia și o puteți accesa urmând linkul evidențiat aici.
Despre grupul ”La Conacul Fotografilor”
Conacul s-a dorit a fi chiar un conac virtual, unde artiștii să poată face schimb de experiență sau să discute liber despre fotografie, un conac la care să stai la masă și să înveți din experiența celor mult mai experimentați în fotografie!
”Cât s-a reușit din acest proiect… nu știm, cu siguranță am reușit să legăm câteva prietenii în toată țara, dar și peste hotare!
Am ieșit împreună în ture foto (cu se întâmplă și la Băile Olănești, în acest week-end – n.r.), am participat împreună la expoziții de fotografie, am legat colaborări cu alte cluburi de fotografie, Varadinum Foto Club Oradea și ne-am bucurat împreună de participarea la expozițiile organizate de Ovi D. Pop & Adela Rusu.
Colaborarea minunată cu grupul De Nebuni Prin Ardeal, cu un “primar” fabulos, Eliezer Tatar, ce face ca atunci când ajungi la Cluuuuj, să te simți ca acasă alături de prieteni dragi!”, scriu organizatorii principali.
În acest an vor publica și un album aniversar, cu ajutorul membrilor grupului, după o idee aparținând lui Sorin Tudorică și ajutat de Angela Codrina Bocșe.
La final, spun cei ce administreaz online grupul, ”La inceputuri, nu credeam ca vom ajunge să avem și sponsori, așa că în acești 10 ani, Royal Canvas, (Orcea David Octavian) a fost alaturi de noi la fiecare pas cu printuri de calitate. Demedia.ro ( Dragos Deme) cu elemente media, inscripționări de material publicitar, nu-l putem uita nici pe Ovidiu Bujor, cu printuri pe hârtie, Costel Ciobanu, cu printuri pe canvas, sau Vadim Ilieș cu printuri pe hârtie.
Le mulțumim tuturor pentru ajutorul acordat în această perioadă de 10 ani, totul a contat și contează pentru noi!”
Comenteaza cu profilul facebook