stiripescurt.ro
PoliticaRecomandate

Antony Blinken: SUA rămân angajate în a sprijini eforturile României de a-şi consolida mai mult statul de drept şi a combate corupţia. SUA nu pot să îşi dorească un aliat mai marcant şi angajat ca România

Secretarul general al SUA, Antony Blinken a declarat marţi în cadrul declaraţiilor de presă comune cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu că Statele Unite ale Americii rămân angajate în a sprijini eforturile României de a-şi consolida mai mult statul de drept şi a combate corupţia şi nu pot să îşi dorească un aliat mai marcant şi angajat ca România, o ţară care găzduieşte mii de militari americani şi NATO.

”Prima mea vizită la Bucureşti a avut loc în 1997, când am însoţit pe preşedintele Clinton cu ocazia lansării partaneriatului. Îmi amintesc acea zi ca şi când ar fi fost ieri, zeci de mii de români care au umplut Piaţa Universităţii, sub un soare strălucitor, tricolorul pe care preşedintele Clinton l-a desfăşurat şi angajamentul pe care şi l-a asumat, când a spus: de-a lungul parcursului lung către democraţie, America va fi alături de voi”, a spus Blinken în cadrul conferinţei de la sediul MAE.

El a arătat că de aceea este o plăcere să se reîntoarcă la Bucureşti, după 25 de ani de la aniversarea acestui parteneriat dar mai ales pentru că contruim acum parteneriatul pentru următorii 25 de ani.

”Când ne gândim la cei 25 de ani care au trecut, e remarcabil ce strânsă relaţie avem, cum s-a consolidat această relaţie. Este un parteneriat susţinut de relaţii robuste în domeniul economic, energetic, de investiţii, este aprofundat de colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, ca Iniţiativa celor trei Mări, în relaţii persoane care se regăsesc în decenii”, a mai spus secretarul de astat al SUA, arătând că acest parteneriat este unul bazat pe valori comune, dreptul internaţional, valori democratice, pe ordine, statul de drept.

”SUA rămân angajate în a sprijini eforturile României de a-şi consolida mai mult statul de drept şi a combate corupţia. SUA nu pot să îşi dorească un aliat mai marcant şi angajat ca România, o ţară care găzduieşte mii de militari americani şi NATO, pe bazele aeriene şi navale, în serviciul alianţei. Ţările noastre colaborează strâns la operaţiunile la Marea Neagră care sunt şi vor fi un focus important strategic pentru NATO”, a afirmat Blinken.

El a continuat: ”Rămânem uniţi în faţa războiului brutal al preşedintelui Putin în Ucraina. Din februarie, am colaborat cu zeci de aliaţi, de parteneri, am acţionat cu promptitudine şi hotărâre în jurul lumii pentru a contracara agresiunea Rusiei şi a ajuta Ucraina”.

”Am intensificat asistenţa pentru Ucraina, am blocat motorul economiei de război a Rusiei, cu sancţiuni şi controlul exporturilor, am furnizat programe de asistenţă economică, umanitară în Ucraina în timp ce preşedintele Putin bombardează infrastructuri civile. În toate aceste acţiuni, rolul României a fost esenţial. Românii şi-au deschis locuinţele, sufletele către milioane de cetăţeni nevinovaţi din Ucraina care fug din faţa violenţei, în special femei şi copii. Mii şi mii rămân pe teritoriul român. Românii au furnizat alimente, apă, combustibil către Ucraina”, a mai declarat oficialul american.

El a menţionat că ”România nu numai că respectă, dar rdepăşeşte chiar angajamentul aliaţilor de a loca 2% din PIB pentru apărare”.

Antony Blinken a spus că Rusia a provocat o creştere a costului pentru energie, alimente şi alte lucruri.

”Cred că puţine naţiuni înţeleg mai bine decât România cât de important este să luptăm pentru dreptul oricărei ţări de a i se respecta suveranitatea şi integritatea teritorială, să insistăm pe faptul că o ţară nu poate să anexeze teritoriile altei ţări, să îi şteargă hotarele şi să îi distrugă identitatea”, a arătat Blinken.

Secretarul de stat american a remarcat contribuţia de 2,5% din PIB a României pentru Apărare, anume peste cele 2% din angajament şi a numit ţara noastră „contributor-cheie pentru securitatea din Marea Neagră”.

”Când vicepreşedintele Biden, în 2014, a vizitat România a spus că naţiunile NATO nu sunt niciodată singure a fost adevărat atunci şi este adevărat şi astăzi. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a arătat Blinken, precizând că SUA vor continua investiţii în consolidarea capacităţilor Alianţei în România, am furnizat mai mult de 120 de milioane de dolari în asistenţă pentru România şi preşedintele Biden a anunţat staţionarea în România a unei echipe de luptă de tip brigadă”, a spus Antony Blinken.

El a menţionat că SUA vor sprijini alocarea de alte fonduri pe lângă cele 48 de milioane alocate pentru ucraineni, în România.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Klaus Iohannis i-a transmis viceprim-ministrului olandez aşteptarea legitimă a ţării noastre de a adera la spaţiul Schengen în acest an

Mihnea Tudor

Nehammer şi Rutte au pus cruce extinderii Schengen: „Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extindere în acest moment”

Mihnea Tudor

David Popovici şi Simona Radiş, sunt sportivii anului 2022, desemnați la Gala Sportivul Anului, organizată de Ministerul Sportului

Gloria Pascu

Bătălia pentru Schengen – Europarlamentarul Rareș Bogdan: ”Intrăm în negocieri foarte clare, foarte dure cu Austria, care a înțeles că a făcut o mare nedreptate României”

Cristian Saghin

Dezvăluiri fulminante din ”bârlogul ursului”: Tot mai mulţi oficiali de la Moscova, inclusiv din FSB, fug din Rusia. Omul care îi ajută în străinătate află secrete preţioase – CNN

Mihnea Tudor

Europarlamentarul Rareș Bogdan, dezvăluire care poate zgudui Europa, după o discuție cu fostul cancelar austriac Kurz

Mihnea Tudor

Germania aprobă livrarea de tancuri de tip Leopard 2 Ucrainei

Mihnea Tudor

Poşta Română a început tipărirea cardurilor de energie. Banii sosesc după 20 februarie

Mihnea Tudor

Cea mai mare remaniere guvernamentală, la Kiev, de la începutul războiului. 15 oficiali demişi de Zelenski. Ce poate însemna acest lucru

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »