Aparatele foto Olympus dispar – brandul a pierdut cursa în fața rivalelor Nikon și Canon

Aparatele foto Olympus dispar
Aparatele foto Olympus dispar

Divizia foto Olympus va fi vândută, iar acest lucru înseamnă ieșirea de pe piață a brandului, după 84 de ani de activitate. Olympus este unul dintre cele mai de prestigiu branduri din lume, care și-a găsit sfârșitul după 3 ani în care compania a ieșit doar pe pierdere.

Olympus, companie japoneză fondată în 1919, prezentă pe piață cu divizia foto din 1936, s-a concentrat în ultimii ani pe camerele foto mirrorless, device-rui care oferă performanța DSLR-urilor, dar fiind mai mici și mai ușoare. Concurența cu smartphone-urile, dar și cu principalele branduri concurente la capitolul DSLR-uri, Canon și Nikon, au răpus divizia foto a Olympus.

Divizia foto a Olympus va fi vândută unei firme japoneze cu capital privat, Japan Industrial Partners. Până în prezent, nu au fost anunțate detaliile tranzacției.

Strategia celor de la Olympus s-a schimbat radical. Compania japoneză se va concentra pe dispozitive medicale, în special pe cele de imagistică, precum endoscoape, unde lentilele joacă un rol crucial.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

aparate foto olympus canon nikon olympus
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes