Aproape 30% dintre persoanele infectate cu Covid NU au prezentat simptome

Medicii și cedrcetătorii au ajuns la o concluzie interesantă și alarmantă, în același timp, și anume că persoanele asimptomatice au aceeaşi cantitate de virus în organism ca şi persoanele simptomatice, potrivit unui nou studiu, citat de Realitatea Plus.

Studiul a fost realizat în Coreea de Sud pe 303 persoane și relevă faptul că 29% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus nu au prezentat niciodată simptome, dar au avut tot atât de mulţi viruşi ca şi persoanele simptomatice.

Studiul, condus de Seungjae Lee de la Universitatea Soonchunhyang şi publicat joi în revista americană Jama Internal Medicine, s-a concentrat pe un focar de contaminare într-un grup religios sud-coreean din Daegu, în februarie.

Autorităţile au decis să plaseze în izolare cazurile pozitive care aveau puţine simptome sau deloc într-o clădire guvernamentală, unde medicii şi asistentele le-au monitorizat meticulos simptomele şi au testat încărcătura virală în mod regulat. Media de vârstă a celor din grup a fost de 25 de ani.

Din 303 de persoane, 89 nu au prezentat niciodată simptome, un procent de 29%.

Conform sursei citate, pe parcursul perioadei de izolare, personalul medical a putut împărţi persoanelor asimptomatice în mai multe grupuri. Dintre cei 303 care au avut rezultate pozitive la teste, 21 de persoane s-au prezentat iniţial ca fiind fără simptome, dar au sfârşit prin a avea simptome.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri pozitive simptomepersoane asimptomatice virussimptome coronavirussimtome covid tineri
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes