Fusesem măritată, știam cu de astea, cu gătit, cu spălat, cu nește treburi, da’ cu întâlniri și cu pupat și cu fluturi în stomac aproape că uitasem cum e! Trecuseră totuși niște ani, era vorba despre secolul trecut. Am memorat rapid în minte, ăăă… deci așa și așa și după aia pe dincolo, apoi iar așa și, decisă, am purces la treabă!
M-a cam luat prin surpridere treaba aia cu “hai să ne întâlnim, vrei?” Nu-l cunoșteam decât de două săptămâni și mi se părea că e prea în pripă, dar apoi mi-am zis, mno, fie ce-o fi! În esență nu-mi sunase nici un clopoțel de alarmă, omul părea onest și sincer în toate cele ce îmi povestise. Atât doar mă îngrijora oleacă faptul că l-am întrebat ce prășește și el mi-a răspuns că lucrează în “Security”. Nu prea cunoscusem io badigarzi, de fapt, ce tot o aburesc, nu cunoscusem nici măcar un badigard, da’ așaaa, per general, din povești, nu aveam o impresie prea bună despre jobul ăsta. Poate ăștia de aici îs altfel, mi-am zis și am purces la drum încurajată fiind de amintirea filmului omonim. La o adică, dacă Witney Huston s-o putut însoți cu un badigard, io ce am? Oi fi vreo prințesă și nu mai țin minte?! Ia hai să mai lăsam vrăjeala că și ei sunt oameni.
Am acceptat întâlnirea, dar am zis să-mi iau totuși ceva măsuri de siguranță! Am zis, OK, ne vedem, dar nici la tine nici la mine! Și în tot cazul, vreau să fie un loc aglomerat și foarte supravegheat. În fața Gării din Gent, acolo o să ne vedem! Să dea naiba, mai aglomerat și mai supravegheat doar Fort Knox, NASA, sau ce știu eu ce-o mai fi să fie mai în geana lumii, dar am zis că mai bine par fricoasă decât să pic de inconștientă. Așa că am luat eu autobuzul din orăselul în care locuiam atunci și teleap, teleap… haida mândruță gătită ca o garofiță să îți vezi alesul. M-am uitat eu pe acolo, prin față după unul ca stejarul, cu brandul de Arnold și care să vorbească în manșetă, da’ nu era nimeni așa! Asta m-a descumpănit puțin. Mno, aia e, mi-am spus! N-o venit, n-o venit! Nici nu știe ce o pierdut, fraieru’! Da’ nuj de de m-am gândit că poate ăla de era cu salata aia în mână are ceva habar de suferința mea, poate îl văzuse el. Fudulă, m-am îndreptat înspre tipul care abia de se vedea de după buchețoiul de crini pe care îl avea în mână. Mă uit la el, ochelari, zâmbet, emoționat foc… hmmm! Băi! Ia stai! Da’ dacă ăsta-i? Și m-am uitat mai atentă! Al meu, în pragul leșinului. Hlizit tot, mi-a înmânat ceremonios florile și mi-a întins mâna.
– Marc! …
Uoooops!
– Gabriela, îi spun și scap un icnet discret în momentul în care a fost semnat procesul de predare-primire al buchețoiului!
– Mi-ai spus că florile tale preferate sunt crinii.
Băi, așa era. Îi spusesem. Așa e de fapt, încă îmi plac crinii. Băi, da’ nu-i spusesem niciodată că aștept TOȚI crinii. Marc al meu așa făcuse. A intrat în florărie… Bună ziua! Bună ziua! Crini aveți? Da! Câți doriți? Toți!… și mi i-a adus mie! Și din ăia mari, cu cozi lungi cam de vreun metru și multe cupe mari și albe. Mda…
Am cărat la florile alea tot Gentul, că ce era să facem și noi? Am fost la cârciumă. Argentiniană. Am băgat la friptane. A fost bun! Da’ apoi trebuia să o mai ardem de aiurea prin oraș, să ne mai cunoșteam, să alea-alea! Crinii, după mine! S-a prins la un moment dat că abia îi mai căram și i-a preluat cavalerește și după ce l-am asigurat că da, crinii rămân florile mele preferate. Toți nouă!
– …și totuși ce job ai? Bineînțeles, dacă nu e secret și se poate spune că cine știe ce soi special de Bodyguard ești și nu poți să îmi spui!
În mintea mea deja apăruse James Bond.
– Ce Bodyguard?
Poi nu tu mi-ai spus ca ești Bodyguard?
– Eeeu?! Nici vorbă!
Băăăi, deja începusem sa mă enervez!
– Cum, dom’le?! Tu mi-ai spus că lucrezi in Security!
– Exact așa este! Lucrez în Securitate! În Securitatea Muncii!
Mi-am adus aminte despre toate astea nu numai datorită faptului că mâine este 14 Februarie și poate că venise momentul să spun povestea, ci și datorită faptului ca viața m-a luat din nou prin surprindere în momentul în care un participant la un concurs de pe BBC2 a fost întrebat ce meserie are, a răspuns nonșalant…TREE SURGEON! Ce faceee? Tree Surgeon?
Poate cineva să îmi spună ce naiba face în plus un grădinar așa încât la un moment dat să ia decizia ca el se numește “Surgeon”? Tree Surgeon.
Apoi am zâmbit, m-am calmat și mi-am adus aminte că și eu am Kevin Costnerul meu acasă.
La mulți ani tuturor celor care și-au găsit alesul și mai ales celor care încă îl mai caută! Nu dezarmați!
Să fiți iubiți și să iubiți!
Atât!
Comenteaza cu profilul facebook