Sanatate

Aproape toți angajaţii şi voluntarii Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara au fost vaccinaţi împotriva COVID-19

Peste 95 la sută dintre angajaţii şi voluntarii Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş ” din Timişoara au fost vaccinaţi în prima etapă a campaniei naţionale de vaccinare. Procesul de vaccinare a început în 27 decembrie, când au fost administrate primele doze în centrul special înfiinţat în spitalul timişorean.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, 510 dintre cei 535 de angajaţi şi voluntari care lucrează în unitatea sanitară au primit prima doză de vaccin. Este vorba de medici, asistente medicale, infirmieri, personal auxiliar, rezidenţi şi studenţi la medicină care fac voluntariat în Spitalul de Boli Infecţioase. De asemenea, vaccinul a fost administrat şi celor din secţia externă a unităţii sanitare (Clinica de Recuperare Cardiologică).

“Colegii mei, din toate compartimentele şi secţiile, de la toate nivelurile, au înţeles importanţa vaccinării. De altfel, înaintea începerii campaniei am organizat o echipă formată din mai mulţi colegi infecţionişti care au explicat tuturor ce înseamnă acest vaccin, cine se poate vaccina, ce se întâmplă dacă te vaccinezi, ce efecte secundare ar putea avea administrarea acestui vaccin. Au răspuns la toate întrebările şi, astfel, oamenii au înţeles de ce este bine să ne vaccinăm. Au mai rămas câţiva colegi cărora nu li s-a putut administra vaccinul, care fie au contraindicaţii de vaccinare, fie sunt în perioada de treizeci de zile după o infecţie cu COVID-19”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara.

Începând de luni, la Centrul de Vaccinare de la de Spitalul Boli Infecţioase Timişoara are loc administrarea primei doze de vaccin cadrelor medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. Până acum, peste 230 de angajaţi de la IBC au fost deja vaccinaţi.

“Ne pregătim acum pentru rapel. Duminică, în centrul nostru va avea loc administrarea celei de-a doua doze colegilor din spital. Potrivit schemei de vaccinare elaborată de producătorul Pfizer-BionTech, după rapel mai trebuie să treacă o săptămână pentru ca eficacitatea vaccinului să ajungă la 95 la sută. Este, spunem noi, cei de aici, de la Victor Babeş, un prim pas spre normalizare, spre revenirea la viaţa ante COVID”, a mai dclarat Oancea.

În judeul Timiş, de la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent s-au administrat 6.807 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, in cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 926 vaccinuri.

Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un număr de 14 reacţii adverse, de intensitate scazută spre moderată (ex: durere la locul administrării, mialgii, subfebrilităţi).

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Există o diferenţă între numărul de doze disponibile şi numărul de persoane programate. Câte persoane vor putea face și a doua doză de vaccin?

Gloria Pascu

Rafila, despre COVID:„Eu cred că circa 20% dintre români au trecut deja prin infecție”

Daniela Arnăutu

Arafat e circumspect, cu privire la relaxarea măsurilor: Dacă începe să crească din nou incidenţa în Bucureşti, măsura poate fi inversată

Daniela Arnăutu

Două persoane din Bucureşti, diagnosticate cu tulpina bitanică SARS-CoV-2. Măsurile de relaxare ar putea fi amânate

Mihnea Tudor

CNA solicită radiodifuzorilor să nu mai difuzeze spoturile dedicate campaniei de vaccinare

Saghin Cristian

Alertă! O nouă variantă COVID, descoperită în Africa de Sud, ar putea reduce eficiența actualelor vaccinuri

Daniela Arnăutu

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »