Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat, duminică noapte, că au lovit “infrastructura militară” a Hezbollah în Liban, relatează Times of Israel.
O înregistrare video difuzată de armată arată cum două clădiri sunt bombardate, cel puţin una printr-o lovitură aeriană.
Armata a precizat că atacurile care se văd în video au fost efectuate duminică şi luni dimineaţă.
Loviturile vin ca răspuns la tirurile îndreptate spre Israel dinspre Liban în cursul zilei de duminică.
Şase rachete ghidate antitanc au vizat duminică dimineaţa un oraş israelian şi poziţii militare la graniţa cu Libanul, ucigând cel puţin un civil. Alte nouă rachete au fost lansate, de asemenea, asupra oraşului Nahariya din nordul ţării şi a localităţilor din apropiere, fără a provoca pagube sau răniţi.
Pe de altă parte, în cursul nopţii s-au putut auzi ecourile unor noi lovituri aeriene în Fâşia Gaza. În acelaşi timp, bile de foc au luminat cerul nopţii.
Semiluna Roşie palestiniană a afirmatcă cinci lovituri aeriene au fost efectuate în apropierea spitalului al-Quds, potrivit presei din Gaza.
Israelul dăduse spitalului un termen limită de evacuare până sâmbătă după-amiază, pe care Semiluna Roşie l-a refuzat, spunând că ordinul este imposibil de pus în aplicare.
Comenteaza cu profilul facebook