Armenia – România rezultat final dezamăgitor, care aproape ne scoate din cursa calificării

Armenia - România rezultat final dezamăgitor, care aproape ne scoate din cursa calificării
Armenia - România rezultat final dezamăgitor, care aproape ne scoate din cursa calificării

România a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), de echipa Armeniei, în etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 şi jucat în inferioritate numerică, după eliminarea lui Puşcaş, din minutul 77, primind două goluri în trei minute, în finalul jocului.

Au marcat: Sperţian ’56, Haroian ’86, Barseghian ’89 (p) / Cicâldău ’62, ’72.

1-0, min. 56: Sperţian a marcat pe contraatac, cu un şut de la 20 de metri, balonul fiind deviat de Toşca şi lovind bara, înainte de a intra în plasă

1-1, min. 62: Bancu a trimis un balon în marginea careului de şase metri, de unde Cicâldău l-a deviat în poartă;

1-2, min. 72: Bancu a centrat de pe stânga, Cicâldău a trimis cu capul spre poartă, iar Hovhannisian a deviat-o în plasă;

2-2, min. 86: Haroian a deviat în poartă un şut-centrare al lui Barseghian.

3-2, min. 89: Creţu l-a faultat în careu pe Sperţian şi arbitrul a dictat penalti, transformat de Barseghian.

Puşcaş a fost eliminat, cu cartonaş roşu direct, în minutul 77, pentru că a lovit un adversar cu piciorul ridicat.

Meciul a avut loc la Erevan, cu peste 4.500 de spectatori în tribune. România pierde pentru prima dată în faţa Armeniei.

Au evoluat următoarele echipe:

Armenia: Iurcenko – Hambarţumian, Calisir, Haroian, Hovhannisian – Barseghian (Udo ’90+2), Grigorian, Muradian (Sperţian ’46), Bairamian – Karapetian (Şagoian ’46), Briasco (Adamian ’46). Selecţioner Joaquin Caparros;

România: Niţă – Mogoş, Toşca, Chiricheş, Bancu – Cicâldău (Creţu ’81), R. Marin – Man (Mihăilă ’81), Stanciu (Fl. Tănase ’73), Maxim (Keşeru ’73) – Puşcaş. Selecţioner Mirel Rădoi.

Cartonaşe galbene: Barseghian ’22, Bairamian ’28, Haroian ’40 / Mogoş ’24 Puşcaş ’40, Maxim ’59, Bancu ’66.

Arbitri: Andris Treimanis – Haralds Gudermanis şi Aleksejs Spasjonnikovs – Vitalikj Spasjonnikovs.

Clasamentul grupei este următorul: 1. Armenia – 9 puncte, 2. Germania – 6 puncte, 3. Macedonia de Nord – 3 puncte, 4. România – 3 puncte, 5. Islanda – niciun punct, 6. Liechtenstein – niciun punct.

În prima etapă, România a învins Macedonia de Nord, scor 3-2, acasă, iar în a doua a pierdut, scor 0-1, cu Germania, tot pe teren propriu.

Miercuri, de la ora 21.45, se joacă meciurile Germania – Macedonia de Nord şi Liechtenstein – Islanda.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

armenia romania rezultatromania - armenia scor finalromania armenia rezultat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes