Asistentă din Timișoara, cercetată penal. Nu a crezut că boala este reală și a răspândit COVID-19 în spital

Un fapt grav și mai puțin întâlnit printre cadrele medicale s-a întâmplat la Spitalul CFR, din Timișoara, unde o asistentă medicală care nu credea ca boala este reală și, drept urmare, nu a purtat echipamentul de protecție și nu a tinut cont de protocoalele pe care trebuia sa le respecte, este cercetată penal după ce a răspândit boala în spital.

Imediat ce a fost testată pozitiv, femeia a fost dusă la Spitalul Victor Babes, din Timișoara, însă a ales să nu rămână internată, ci a cerut să se izoleze la domiciliu. La fel au procedat si colegele ei, alte doua cadre medicale care au luat boala de la asistentă, conform Realitatea Plus.

În total, asistenta de la CFR a îmbolnăvit alte șase persoane, cadre medicale și pacienți ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara.

“In data de 10.07.2020, organele de cercetare penala au luat la cunoștință despre faptul că un număr de 7 (șapte) persoane – cadre medicale și pacienți ai Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara – au fost depistați pozitiv la testul Covid 19 in urma analizării probelor recoltate în perioada 30.06.2020- 06.07.2020, existând indicii ale nerespectării, la nivelul Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara, de către funcționari publici din cadrul unității spitalicești, a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase”, transmit reprezenții Parchetului de pe langa Judecătoria Timișoara.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

asistenta care nu credea in covidasistenta covid raspandireasistenta infectataspitalul cfr timisoara
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes