Atenție, se anunță vijelii puternice! Meteorologii au emis Cod Galben și Cod Portocaliu pentru mai multe județe

26.06.2021
11:19
Atenție, se anunță vijelii puternice! Metrologii au emis Cod Galben și Cod Portocaliu pentru mai multe județe
Atenție, se anunță vijelii puternice! Metrologii au emis Cod Galben și Cod Portocaliu pentru mai multe județe

Meteorologii au emis, sâmbătă, noi avertizări Cod Galben şi Cod portocaliu pentru cele mai multe dintre judeţele ţării, fiind anunţate vijelii puternice, grindină, ploi abundente şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.

O avertizare Cod galben care vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată intră în vigoare sâmbătă, la ora 12:00,  şi este valabilă până la ora 23:00 a aceleaşi zile. 

În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi pe alocuri în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp.

Local, în sudul şi estul ţării, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţii.

O altă avertizare, Cod portocaliu, anunţă vijelii puternice, grindină, ploi abundente în perioada 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Transilvania şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Rafalele de vânt pot atinge peste 100 km/h iar, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi local 35…50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Meteorologii au emis și o informare valabilă pentru perioada 26 iunie, ora 23:00 – 27 iunie, ora 21:00, ce avertizează că vor urma instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate îndeosebi în zonele de deal şi de munte precum şi în centrul, sudul şi sud-estul ţării. Aversele vor fi torențiale, cu grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…30 l/mp.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alerta meteocod galvencod portocaliugrindinapoli torentialevijelii
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes