Augustin Zegrean recunoaște că modificările PSD la Cameră pe Legea carantinei mai mult strică: La Senat o să fie un dezastru

Fostul judecător constituțional Augustin Zegrean nu a găsit abateri la Legea carantinei şi spune că proiectul nu trebuia amânat atât de mult.

Zegrean le dă un pont guvernanţilor: dacă nu va fi adoptată, Legea 55 le permite, oricum, să pună oamenii în carantină şi izolare, dar rămâne nerezolvată problema internării medicale.

Măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns sunt: măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu

”Îşi bat capul de pomană, oricum n-o îndreaptă ei în Parlament, de obicei, legile se strâmbă, nu se îndreaptă. Ce a venit de la Guvern la Cameră, era ok. Ce au făcut la Cameră a complicat lucrurile şi acum, dacă le mai complică şi la Senat, o să fie un dezastru. Dacă îi dau drumul aşa cum a plecat de la Cameră, are şanse uriaşe să treacă (de CCR – n.r). Prea mult se vorbeşte, se dă apă la moară celor care sunt sceptici în legătură cu existenţa acestei epidemii. Astea trebuiau scrise de mult. Nu când eşti cu focul în casă, te gândeşti cum să-l stingi”, a declarat Augustin Zegrean, fost preşedinte CCR.

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

augustin zegreanlegea carantineimodificari psd legea carantinei
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes