Avion prăbuşit la Bacău: Grindeanu susține că e o situaţie ”un pic bizară”

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, după alarma de luni seara din Bacău, care anunţa prăbuşirea unui avion în zona unei păduri, a afirmat că situaţia este bizară deoarece a apărut acel semnal, dar Romatsa nu avea date despre zbor. El a menţionat că directorul Romatsa înclină spre o activare accidentală a acelui semnal.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, despre semnalul de alarmă primit de Romatsa, în urma căruia au fost mobilizate forţe ISU în Bacău pentru căutarea unui avion prăbuşit.

“Aseară am avut mai multe convorbiri cu directorul Romatsa. Nu ştiu dacă s-au schimbat lucrurile în ultimele ore. Era o situaţie un pic bizară. A apărut acel semnal, cei de la Romatsa nu aveau date despre zbor, plan de zbor şi toate lucrurile care ţin de un zbor reglementat în România. S-au dezvoltat diferite scenarii. Acea baliză, dacă pot să îi spun aşa, deşi nu e neapărat termenul potrivit, putea fi activată şi altcumva, nu doar urmare a unui posibil incident şi se explora inclusiv această posibilitate. Cei de la Romatsa aseară, directorul îmi transmitea că el înclină spre acest lucru, neavând plan de zbor, nevăzând nimic pe aparatura pe care o deţin şi că înclina spre o posibilitate de acest tip, cum că a fost o activare accidentală a acesteia aşa zise balize”, a explicat Sorin Grindeanu.

Autoritările au intrat în alertă, luni seară, după ce un aparat de zbor s-ar fi prăbuşit în judeţul Bacău, căutările fiind realizate cu zeci de lucrători ai struturilor MAI, dar şi cu voluntari şi un elicopter SMURD. După câteva ore în care nu s-a descoperit nimic, având în vedere că semnalul de alarmă nu s-a repetat, căutările au fost oprite.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avion prabusit avion prabusit bacau grindeanu romatsa alarma
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes