Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională și legea stării de alertă

Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională și legea stării de alertă
Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională și legea stării de alertă
  • Intervenţia Parlamentului asupra unui act al Guvernului, emis în aplicarea unei legi, aduce atingere principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”, a transmis instituţia.
  • Critica de neconstituţionalitate se referă şi la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul
  • Sunt sesizate și trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislaţiei

Avocatul Poporului a anunţat printr-un comunicat, miercuri, că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la unele aspecte din legea prin care Parlamentul a aprobat Starea de Alertă.

”Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la câteva articole din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale, întrucât, prin aprobarea de către Parlament a unei hotărâri a Guvernului de instituire a stării de alertă, se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, deoarece o asemenea intervenţie a puterii legiuitoare în activitatea puterii executive nu are o consacrare constituţională”, a transmis Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului a precizat că, prin intervenţia legislativă a art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020, ”Parlamentul a eliminat hotărârea de Guvern privind instituirea stării de alertă din sfera actelor administrative normative supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ, incluzând-o în sfera excepţiilor reglementate de art. 126 alin. (6) din Constituţie, şi anume actele care vizează raporturile cu Parlamentul”.

Natură juridică tradiţională, convertită

”De asemenea, critica de neconstituţionalitate se referă şi la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează raporturile Parlamentului cu Guvernul. Avocatul Poporului consideră că prin introducerea unei noi forme de control parlamentar asupra actelor Guvernului, Parlamentul a convertit natura juridică tradiţională de act administrativ normativ a hotărârii de Guvern într-un document politic ce vizează exclusiv raportul constituţional dintre Parlament şi Guvern”, a mai transmis Avocatul Poporului.

O altă critică de neconstituţionalitate se referă la trimiterile din cuprinsul legii la norme legale inexistente în fondul activ al legislaţiei (art. 65, art. 66, art. 67).

”Astfel, prevederile adoptate în acest mod, şi anume prin trimitere la norme legale inexistente, aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în privinţa clarităţii şi previzibilităţii legii”, mai arată Avocatul Poporului în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avocatul poporului renate weber sesizare sesizare la ccr starea de urgenta
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes