”Guvernul a aprobat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (…) care vine să propună o nouă măsură de sprijin pentru autorităţile administraţiei publice locale pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate pentru asigurarea energiei termice în acest sezon de iarnă 2021-2022. Este vorba despre faptul că, în complementar faţă de sistemul de compensare care există şi care se desfăşoară, tot din bugetul Ministerului Dezvoltării, se creează o nouă formă de sprijin pentru unităţile administrativ teritoriale înscrise în acest program de subvenţionare”, a transmis, luni, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, la finalul şedinţei de Guvern.
Potrivit acestuia, pe lângă subvenţionarea a 50% a diferenţei dintre preţul de achiziţie a gazelor naturale şi preţul plafonat al gazelor, se mai acordă încă o sumă egală cu maxim dublul sumei necesare compensării.
”Înainte de această Ordonanţă de urgenţă am plătit pentru 16 primării 61 de milioane de lei pentru compensarea acelor 50% din diferenţa de preţ şi săptămâna aceasta preconizăm, miercuri joi cel târziu, să plătim încă 32 de milioane. Sistemul se desfăşoară pe baza facturilor prezentate de către primării şi a asumării de către autorităţile locale a sumei care necesită acea compensare de 50%. Pe acest mecanism există posibilitatea ca, pe ianuarie şi februarie, să acordăm şi sume în plus pentru UAT-uri pentru a depăşi aceste dificultăţi. Foarte important este că Ministerul va analiza în fiecare lună periodic bugetul aflat la dispoziţie. Avem 400 de milioane de lei în bugetul ministerului din care pentru această nouă măsură preconizăm 170 de milioane de lei”, a mai afirmat ministrul.
Acesta a explicat că situaţia va fi analizată periodic. În primul rând se va plăti acea compensare de 50% şi apoi se pot aloca bani suplimentar.










Comenteaza cu profilul facebook