Bani în plus la salariu, de la 1 iulie. Iohannis a semnat

21.05.2020
18:02

Legea prin care majorarea salariilor unor categorii de angajați din sistemul sanitar a fost promulgată de președinte. Noul act normativ vine în completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede majorarea salariilor kinetoterapeuţilor, fiziokinetoterapeuţilor şi profesorilor de cultură fizică medicală (CFM) din sistemul sanitar.

Potrivit actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM va beneficia, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute pentru anul 2022.

Majorare salariu de bază și coeficienţii de salarizare

Astfel, „prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, potrivit anexei nr. II, beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022”, prevede legea.

De asemenea, prin lege sunt majoraţi coeficienţii de salarizare pentru funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CFM, din cadrul unităţilor sanitare şi de asistenţă medicosocială, cu studii superioare, similar majorărilor acordate, prin Legea nr.51/2020, personalului din aceleaşi unităţi sanitare şi de asistenţă medicosocială, care ocupă funcţiile de biolog, biochimist, chimist şi fizician, aflate pe acelaşi palier de salarizare potrivit ierarhizării stabilite prin Legea nr. 153/201.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cresc salariilemajorare salariisalarii
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes