Bărbatul din Bacău care și-a înecat copiii a fost găsit mort

Stiri pe scurt - stiripescurt.ro
Stiri pe scurt - stiripescurt.ro

Tatăl care şi-a înecat copiii în barajul Bereşti din Bacău, în urmă cu trei zile, a fost găsit mort, astăzi, la trei zile de la crimă. Individul a fost găsit înecat nu departe de zona unde și-a aruncat în apă băiețelul de 4 ani şi fetiţa de doar 5 luni.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani plecase de acasă cu doi copii minori, un băiat de 4 ani şi o fetiţă de doar 5 luni, după ce ameninţase că se aruncă în apele barajului Bereşti.

Duminică, la orele prânzului, autorităţile din Bacău au fost puse în alertă de mama copiilor, care a sunat la 112 pentru a anunţa că soţul ei este posibil să fi produs o tragedie.

La faţa locului s-au deplasat mai mulţi poliţişti, care au scos copiii din apă, inconştienţi, după care le-au acordat primul ajutor, până la sosirea ambulanţei. Din păcate, manevrele de resuscitare au fost însă în zadar, micuţii fiind declaraţi decedaţi.

Un al treilea copil al familiei, de 6 ani, s-a salvat pentru că a apucat să fugă cu bicicleta la bunici, imediat ce a izbucnit cearta între părinţi.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

baraj beresticopii inecatitata bacautata copii inecati
redactia

Alte stiri de interes