Barna afirmă că Guvernul ia în calcul acordarea de vouchere celor care se vaccinează anti-COVID

Barna afirmă că Guvernul ia în calcul acordarea de vouchere celor care se vaccinează anti-COVID
Barna afirmă că Guvernul ia în calcul acordarea de vouchere celor care se vaccinează anti-COVID

Vicepremierul Dan Barna afirmă că la nivelul guvernamental se fac calcule cu privire la efortul bugetar pe care l-ar implica acordarea de vouchere celor care acceptă să se vaccineze anti-COVID-19.

“Există calcule legate de aceasta, sunt avute în vedere şi la rectificare, dar în momentul în care ajungem la o decizie agreată atunci o vom şi comunica public”, susţine Barna.

“Ne-am fi dorit să nu fim în această situaţie, însă valul patru peste tot în Europa şi în lume pare că e în creştere. Din acest motiv şi măsurile pe care le luăm şi în România, nu s-au redus numărul de paturi nicăieri, (…) sunt avute în vedere. Deci, da, ne pregătim, sperăm să nu fie cazul foarte dramatic, dar trebuie să fim foarte atenţi, soluţia fiind una foarte clară, o spun de fiecare dată: dacă ne vaccinăm, şansa să nu fie nevoie de măsuri de prevenţie, să nu fie nevoie să facem iarăşi paşi înapoi, cum eram obişnuiţi, e foarte mare. Vaccinarea e singura soluţie”, a declarat, vineri, vicepremierul Dan Barna. 

Întrebat dacă autorităţile iau în calcul facilităţi pentru cei care se vaccinează, vicepremierul a răspuns că se va decide, în decurs de una sau două săptămâni, asupra propunerilor făcute la nivelul Ministerului Sănătăţii, în funcţie de evoluţia situaţiei privind pandemia. 

Vicepremierul susţine că s-au făcut calcule cu privire la efortul bugetar pe care l-ar implica acordarea de vouchere celor care acceptă să se vaccineze anti-COVID.  “Nu aş vrea să înaintez cifre. Da, există calcule legate de aceasta, sunt avute în vedere şi la rectificare, dar în momentul în care ajungem la o decizie agreată atunci o vom şi comunica public”, a mai declarat Dan Barna. Sumele ar urma să fie asigurate de la nivel guvernamental, măsurile luate de fiecare localitate urmând a fi asigurate din bugetele acestora. În ceea ce priceşte propunerea sa persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în mall în week-end, ci doar în cursul celorlalte zile ale săptămânii, vicepremierul susţine că “putem să nu ajungem situaţia respectivă în măsura în care reuşim să creştem numărul persoanelor vaccinate”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

dan barna guvern ia in calcul vaccinare anti covid vicepremier vouchere
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes