Barna, chemat să dea explicații la Antifraudă. Iată de ce

Barna, chemat să dea explicații la Antifraudă. Iată de ce
Barna, chemat să dea explicații la Antifraudă. Iată de ce

Vicepremierul Dan Barna a anunțat, joi, într-o postare pe Facebook, că a fost chemat de DLAF să dea explicații despre „activitatea antreprenorială pe care a desfășurat-o înainte de a intra în politică”.

„Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil și vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfășurat-o înainte de a intra în politică. În aceste zile solicitarea mea a dat roade și am primit o invitație de la DLAF pentru, și citez, “furnizarea informațiilor pe care le dețineți în legătură cu activitatea desfășurată în cadrul proiectului” aflat în verificare. Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată – am solicitat chiar eu acest lucru încă din campania de la prezidențiale din 2019, când s-au speculat din păcate enorm de multe neadevăruri în spațiul public”, a scris Barna pe Facebook.

De asemenea, el a precizat că va „onora cu încredere” invitația DLAF.

„Acum sper că odată cu această invitație, pe care o voi onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină. Adevărul, onestitatea și transparența au caracterizat întreaga mea carieră – în politică și înainte – iar prezența mea la DLAF este exact garanția că asta nu este un slogan, ci un crez”, a mai scris Barna.

Este vorba despre dosarul deschis în urma unei anchete Rise Project, apărută în contextul campaniei prezidențiale. Dosarul a apărut în campania pentru alegerile prezidenţiale. La acea vreme, Barna spunea că dosarul ar fi fost o piatră de moară şi unul dintre motivele pentru care nu a intrat în turul 2.

În 2019, au apărut informaţii că DLAF investighează trei proiecte din fonduri europene, realizate de fosta firmă de consultanță a șefului USR, Dan Barna, despre care  a scris riseproject.ro.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), organism aflat în subordinea Guvernului, care ține legătura cu instituția similară a Comisiei Europene, investighează proiectul „Punți comunitare”, proiectul „SES-am Deschide-te!” și proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept Inovator de Dezvoltare a Mediului Rural”, care au fost gestionate de fosta firmă de consultanță a lui Dan Barna, Grupul de consultanță pentru dezvoltare DCG SRL. 

Primele două proiecte au avut ca beneficiar Consiliul Județean Alba, iar al treilea a avut ca beneficiar chiar firma lui Barna, potrivit Rise.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

antifraudabarnadan barnaexplicatii proiectevicepremier
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes