Însă, dacă aruncăm o privire asupra bazinelor electorale, se poate observa că rezultatele alegerilor ar putea fi cu totul altele. Astfel, din punct de vedere ideologic, 14% dintre respondenți se declară a fi de dreapta, 44% sunt de centru, iar 13% de stânga. Restul de 44% nu știu ce orientare au sau nu răspund.
Această stare de lucruri arată că electoratul care se declară de dreapta este mai mare decât cel de stânga, iar bătălia va fi tranșată de electoratul de centru. În bătălia pentru acest electorat, cele mai mari șanse le au PNL și PSD în calitate de partide de guvernare.
Dintre cele două, însă, PNL ar avea un potențial mai mare de a câștiga voturile electoratului de centru, având în vedere că este poziționat ca vector pro-european autentic. PSD, deși a făcut eforturi sub conducerea lui Marcel Ciolacu de a se desprinde de trecutul său controversat, este privit, în continuare, cu reținere de o bună parte a electoratului de centru.
În aceste condiții, dacă participarea în următoarele alegeri va fi una de peste 50%, iar sondajul CIRA confirmă o astfel de posibilitate, partidele de centru-dreapta ar putea obține un scor semnificativ mai mare decât cel din prezent. Dintre aceste partide, PNL rămâne prima opțiune, având în vedere că USR, PMP și Forța Dreptei nu reușesc să găsească un ritm de creștere, dimpotrivă, USR este într-o ușoară scădere după asocierea cu lideri incompatibili cu valorile pe care le reprezenta până acum, precum Ludovic Orban, Eugen Tomac sau Ștefan Florescu.
Deasemenea, daca după scandalul vaccinurilor de la DNA, AUR începe să aibă probleme serioase din cauza scandalurilor din Justiție dar mai ales din cauza voturilor pe care le pierde în favoarea SOS. În aceste condiții, pare ca PNL rămâne în 2024 partidul care va înclina balanța spre o viitoare guvernare de dreapta sau spre o nouă guvernare cu PSD.
Comenteaza cu profilul facebook